Investiție uriașă în Dâmbovița: Vor fi modernizate și construite stații de epurare în 12 localități

Un nou contract de amploare pentru infrastructura de apă și canalizare din județul Dâmbovița a fost semnat de Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița, investiția depășind 111 milioane de lei fără TVA. Proiectul vizează lucrări de extindere, modernizare și construire a unor stații de epurare în 12 localități din județ.

Investiția face parte din proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, program finanțat din fonduri europene, a cărui valoare totală depășește 534 de milioane de euro.

Conform reprezentanților Companiei de Apă, noul contract include atât partea de proiectare, cât și execuția efectivă a lucrărilor. În sarcina constructorului intră realizarea proiectului tehnic, obținerea avizelor necesare, execuția lucrărilor, montarea echipamentelor și punerea în funcțiune a instalațiilor.

Lucrările vor fi realizate în localitățile Fieni, Răcari, Nucet, Băleni, Mătăsaru, Corbii Mari, Morteni, Vișina, Potlogi, Târgoviște, Găești și Titu. În funcție de situația fiecărei zone, proiectul presupune fie construirea unor stații noi de epurare, fie extinderea și modernizarea celor existente.

Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 29 de luni, urmat de o perioadă de garanție de trei ani.

Directorul Sergiu Nicolaescu a declarat că proiectul reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea sistemului de apă și canalizare din județ și că investițiile aflate în derulare vor avea un impact major asupra infrastructurii locale.

Toate aceste rețele de alimentare și canalizare trebuie susținute prin dezvoltarea stațiilor de epurare. Ne apropiem de un grad de implementare de aproape 50% al proiectului regional, iar aceste investiții vor schimba semnificativ infrastructura județului”, a afirmat Sergiu Nicolaescu.

Președintele Corneliu Ștefan a precizat că, până în prezent, au fost atribuite 18 dintre cele 19 contracte de lucrări prevăzute în cadrul proiectului regional.

„Aceste investiții sunt esențiale pentru dezvoltarea comunităților locale și pentru creșterea calității vieții în județul Dâmbovița”, a transmis Corneliu Ștefan.

La rândul său, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a declarat că proiectul reprezintă una dintre cele mai importante investiții publice realizate în județ, având un rol esențial în dezvoltarea serviciilor de utilități.

Finanțarea proiectului este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare și Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă.

May be an image of map and text that says "Consiliul Judejean Dambovița DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA Extindere și realizare stații de epurare în: Targeviște Nuce Baleni TÂRGOVIȘTE GĂESTI TITU FIENI RĂCARI CORBII MARI Gâesti NUCET BĂLENI MĂTĂSARU MORTENI VIȘINA POTLOGI Matásaru Morteni Titu Rácari Vişina Potlogi Corbii Mari 27.000.000 EURO"

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *