Primarul municipiului Targoviste, Daniel cristan Stan, aduce in atentie zonele marginalizate unde au debutat lucrările de execuție aferente proiectului „REABILITARE ȘI MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL – LOT 4” (ROMLUX), prima investiție majoră din istoria acestui cartier. Proiectul cuprinde lucrări de modernizare a străzilor Liliacului, Ciocârliei, Zorilor și Ialomiței, totalizând o lungime de aproximativ 2 km. Durata maximă de execuție este de 6 luni.
Declaratii pe larg:
Au fost unele dintre cele mai văduvite zone, în trecut, din punct de vedere al investițiilor. Au fost uitate și abandonate de vechile administrații.
Începând cu 2016, deviza „Niciun cartier lăsat în urmă” a devenit realitate. Echipa de la Primăria Târgoviște a insistat pentru aducerea unor investiții substanțiale în Romlux și Prepeleac, zone marginalizate ale municipiului și cu multe vulnerabilități.
În prealabil, în cadrul aceleiași investiții, a fost realizată extinderea rețelei de apă și de canalizare.
În același timp, în cartierul „Prepeleac” au debutat și lucrările de reabilitare a străzii Cronicarilor, după ce, în prealabil, a fost implementat un proiect de extindere a rețelelor de gaze naturale.
Tot în această parte a orașului, se derulează lucrări de extindere a rețelelor de gaze pe străzile Fluierași, Cocorilor, Oltului, Fructelor și Ion Neculce, urmând ca, apoi, să urmeze lucrările de asfaltare, care vor mai include și străzile Calafat, Luceafărului și Porumbeilor.
Investițiile continuă cu un proiect pe fonduri europene în valoare de 7.000.000 de euro, destinat zonelor defavorizate și accesat prin Grupul de Acțiune Locală ,,Târgoviștea Egalității de Șanse”.
Concret, se va finanta:
– reabilitarea strazilor Oltului, Ion Neculce, Fructelor si Luceafarului – zona Prepeleac;
– construirea unui bloc de locuinte sociale – zona Laminorului;
– construirea unei crese si a unei gradinite pe strada I.E Florescu;
– modernizarea si extinderea cresei de pe strada George Cair;
– construirea unui centru social pentru persoane varstnice pe strada Petru Cercel (imobil care avea initial destinatia de gradinita);
– dotari pentru pentru unitatile de invatamant;
– dotari pentru centre sociale de tip rezidential si de zi pentru copii si adulti;
– dezvoltarea de centre multifunctionale;
– crearea si modernizarea de locuri de joaca pentru copii;
– crearea si modernizarea de spatii verzi;
– program de educare in vederea pastrarii curateniei;
– servicii de informare și consiliere profesională, servicii de mediere, programe de formare profesională, programe de ucenicie;
– acordarea unor ajutoare de minimis;
– asigurarea de servicii tip ,,Scoală după școală” si “A doua Sansa”;
– furnizarea de servicii medicale;
– campanii de combatere a discriminarii la nivelul scolilor, institutiilor publice si la locul de munca;
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan