Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Ionel Petre, ALDE: S-a produs restartarea României!

Parlamentul a adoptat joi moțiunea de cenzură cu 238 voturi „pentru” dintre cele 242 valabil exprimate (în total au fost 245 de voturi). Guvernul PSD este demis, dar rămâne deocamdată pe funcție ca interimar, până când președintele Klaus Iohannis va desemna un alt premier care să formeze un nou Cabinet.

”Restartarea României s-a produs în cea mai simplă zi. Poate chiar atunci când ne-am așteptat cel mai puțin. Parlamentul a confirmat, prin vot, că politica internă pentru dezvoltarea economică și socială a României nu se poate face decât unitar, fără turbulenţele și derapajele pe care le-au provocat de-a lungul anilor unii neaveniti.

S-a demonstrat că luarea deciziilor corecte și a alegerilor etice recente ale ALDE vor conduce la câștigarea încrederii populaţiei și creșterea bunăstarii României. Mă aștept ca următorul guvern să funcţioneze în deplină conformitate cu legile și să respecte cu fermitate Constituţia ţării. Asa sa ne ajute Dumnezeu!” a precizat președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, pe pagina de socializare.

Tot liderii ALDE susțin că datorită voturilor pe care ei le-au dat, moțiunea de cenzură a trecut:

”De ce îi era frică doamnei Dăncilă nu a scăpat. I-a fost frică de Parlament, iar Parlamentul a decis că trebuie să plece din fruntea Guvernului. S-a dovedit că rolul ALDE în actuala configuraţie parlamentară este decisiv. Datorită voturilor ALDE, moţiunea de cenzură a trecut!”

Reamintim că astazi au avut loc consultările cu partidele parlamentare în vederea formării unui nou guvern iar președintele Klaus Iohannis a declarat:

”Nu vor exista tăieri de salarii și pensii. Spun acest lucru pentru a contrazice o afirmație mincinoasă a pesediștilor. Consultările vor fi reluate luni, poate chiar și marți. Luni, cel târziu marți voi desemna un premier. Nu voi desemna pesediști pentru guvernare. Alegerile anticipate – am declarat și ieri, personal sunt în favoarea alegerilor anticipate, dar după prezidențiale. Constituția României nu favorizează alegeri anticipate. Acum avem nevoie de un guvern rapid instalat, iar după alegerile prezidențiale putem relua discuția despre alegerile anticipate.”

Distribuie acest articol Oficial Media
Share