Ionuț Vulpescu – Care sunt neajunsurile acestui „stat eșuat”?

Sper că audierile miniștrilor propuși, de săptămâna aceasta, vor fi o oportunitate pentru a discuta serios despre problemele ”statului” și despre eșecul acestuia, eșec anunțat chiar de Președintele României, dat fiind că aceste audieri creează cadrul optim pentru ridicarea problemelor fundamentale ale fiecărui minister în parte și impulsionează găsirea unor soluții rapide pentru redresarea statului „eșuat”.

Acest eșec nu bucură pe nimeni și, oricât ne-ar plăcea să punem această constatare pe seama „retoricii politice”, eșecul este real. Chiar nu vrem să știm cauzele eșecului? Acesta nu mai ține de „stânga” sau de „dreapta” ori de alte abordări economice și ideologice. Ne place sau nu, statul este singurul mecanism de care dispunem, atunci când avem de gestionat un risc colectiv, cum este pandemia. Unde am greșit? De ce am greșit? Care este adevărata stare a statului și a instituțiilor sale? Dispune acesta de instrumentele și de resursele necesare îndeplinirii misiunilor sale? Are la îndemână cadrul legislativ necesar?

Nu este o discuție abstractă, și nici una periferică. Este o discuție despre viitorul nostru, ca țară și ca națiune. Și, de ce nu, una despre guvernare, în numele și în beneficiul cui guvernăm, când guvernăm. Numai așa, după o astfel de discuție, putem judeca orice program de guvernare. Succesul sau eșecul unui program depinde, în mod fundamental, de starea și de funcționalitatea statului, de tăria sau slăbiciunea lui.

Aș vrea să aud în cadrul acestor dezbateri câteva cuvinte despre rolul de organizator strategic al statului. Nu vreau să fiu greșit înțeles: atunci când ai toate datele din partea specialiștilor, care îți semnalează o stare de pericol, date care arată și amploarea pericolului, statul român nu este capabil, totuși, să remedieze niște slăbiciuni din sistemul public de sănătate? De ce? Unde greșim? De ce natură este greșeala: ideologică, economică sau, pur și simplu, din nepăsare?

Reamintesc și starea Bucureștiului, pentru că atât Primăria Generală, cât și primăriile de sector țin tot de „stat”. Iarna ne bate la ușă, acțiunile de deszăpezire nu sunt încă planificate, contractele nu sunt încă semnate, nu știe nimeni ce resurse vor fi necesare, și tot așa. Și după toate acestea, suntem indignați că românii „nu au încredere în stat”, deși cer tot mai multe de la stat, pentru a-și rezolva problemele. Pare o contradicție? Nu este! E doar haos administrativ, din care pare că nu găsim calea de ieșire, pentru că ne lipsește consensul despre rolul și funcțiile statului. Poate îl construim, dacă nu continuăm doar cu dezbateri sterile, pe teme periferice.