Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara asigură măsuri de ordine și siguranță publică la ediția din acest an a Festivalului de Jazz de la Gărâna.
În perioada 7 – 11 iulie a.c., zilnic, începând cu ora 18 până la încheierea manifestărilor, jandarmii se vor afla în zona “Poiana Lupului” din județul Caraș-Severin unde are loc evenimentul organizat de Fundația Culturală “Jazz Banat”.
Pentru îndeplinirea misiunii, Gruparea de Jandarmi Mobilă “Glad Voievod” Timişoara cooperează cu Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Semenic” al Județului Caraș – Severin.
Pentru ca manifestările să se desfășoare în condiții de siguranță și pentru a preveni evenimente care ar putea duce la tulburarea ordinii și siguranței publice, jandarmii recomandă participanților să respecte regulile stabilite de organizatori și cele impuse de starea de alertă.
În cazul în care participanții au cunoștință de săvârșirea de fapte antisociale, pot sesiza acest lucru forțelor de ordine aflate în serviciu.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista