Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Joi la Galeria Brăteanu, a avut loc deschiderea expoziției „INTROspect”.

Expunerile de INTROspecții plasează psihicul în prim-plan iar corpul într-un plan secund. Deși fiecare dintre expozanți a tratat tematica autoportretului modelând o întrupare antropomorfă sau abstractă, obiectul fizic rămâne o carcasă ce schematizează neatinsa trăire interioară. Modul în care se auto-identifică fiecare a fost exteriorizat prin mijloace variate specifice ceramicii și sculpturii: presare în forme, modelaj, glazurare.

Giulia Andronache, Mircea Grosu și Ruth Dobîndă au pornit de la organicul natural. Jocul cromatic la liberă alegere este redus sau nu, și realizat prin alternarea dintre suprafețele glazurate și cele în care lutul e lăsat neacoperit.

Auto-identificarea sinelui pornește de la lucrări în care vedem carcasa corpului întreagă și vie, precum în cazul figurilor tridimensionale create de Rebeca Ulici. Capetele modelate în ronde-bosse sunt acompaniate de inserții ce adaugă un plus de realism și care îmbie la alternarea de palpare netedă pe glazură și texturată pe materialul textil. Deplinătatea sinelui în reprezentări este continuată de Ruth Dobîndă prin busturi miniaturale. Fiecare figurină poartă pecetea interioară într-un coif-cochilie, ce acoperă sau chiar cuprinde capul în împletiri variate.

Sinele este apoi descompus și feliat în măști. Mircea Grosu tranșează autoportretul într-o mască ce este așezată pe un suport modelat în mod organic. Fizionomia este și ea scindată printr-o înjumătățire de texturare și glazurare, în stânga și dreapta chipului. Noemi Beatrice Poleac Dekany tratează sinele din perspectiva dependenței într-o mască marcată de capacele de băutură răcoritoare. În cazul Elenei Anghelina putem vedea glazurări experimentale, cu ajutorul cărora tratează cromatic suprafața. Descompunerea propriei identificări este cu atât mai puternică în cazul autoportretului lipsit de portret al Otiliei Petrescu Efros. Capul este absent pentru a ne arăta adevărata esență din sufletul pieptului: o ființă mult mai mică, dar colorată, texturată și protejată de învelișul mult mai mare în care se ascunde.

Ultimul stadiu observat este cel al fracturării sinelui în elemente abstractizate. Maria Popescu și Giulia Andronache își împart auto-reprezentările în piese ce sunt de dimensiuni sau modelări diferite, dar care totuși fac în mod vădit parte din același întreg.