A patra zi din Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște BABEL a adus târgoviștenilor spectacole din România, Australia, Germania, Cehia și Armenia.

Marți, 7 iunie, am avut alături de noi artiștii cehi de la Long Vehicle Circus care au mers pe picioroange prin Centrul Vechi și au îndreptat publicul către Platoul Prefecturii unde trupa Groove Onkels feat. Tante din Germania a pus în scenă un spectacol de percuție inedit. Târgoviștenii s-au întors apoi pe Centrul Vechi unde fascinantul artist de la compania Serious Clown din Australia a adus pe străzile orașului un program interactiv.
Festivalul Babel
La Teatrul Tony Bulandra, evenimentele ce au avut loc începând cu ora 19:00 s-au bucurat de un public numeros și dornic de teatru. Spectacolul Femeia mării, după Henrik Ibsen, a utilizat mijloacele audiovizuale, limbajul teatrului dramatic, al teatrului de mișcare și limbajul muzicii pentru a ne crea noi oportunități de a ne regăsi amintirile deteriorate, toate acestea în viziunea regizorului Horațiu Mihaiu. Din sala de spectacole ne-am întors pe Platoul Prefecturii unde Long Vehicle Circus au dansat swing pe ritmuri nebune și picioaroange înalte, impresionând prin tehnica și talentul lor.
Suren Shahverdyan, deja un bine cunoscut prieten al Teatrului Tony Bulandra, a venit și la BABEL, de data aceasta aducându-ne al său spectacol, The Maids, de Jean Genet, jucat de compania Theatre 8 din Armenia. După cum ne-a obișnuit, regizorul armean aduce noi interpretări unor texte clasice și nici de această dată nu a dezamăgit, venind în festival cu un spectacol de mișcare, ce a umplut Sala Studio până la refuz.

Teatrul Tony Bulandra Targoviste
A urmat apoi în fața teatrului trupa Drum & Fire care a strâns copii și adulți deopotrivă; spectacolul cu foc și dans al talentaților membrii ai trupei nu putea fi ratat. Dacă nu ați venit ieri la teatru, îi puteți revedea în fiecare zi, în diverse locații, dar numai după lăsarea serii. Numărul a impresionat și a primit aplauze furtunoase de la cei prezenți.
Am avut onoarea de a încheia ziua împreună cu o doamnă a cinematografiei românești, Irina Margareta Nistor, care a fost invitată pentru a prezenta filmul norvegian The Man Who Loved Yngve. Doamna Irina Margareta Nistor a vorbit publicului despre filmele nordice și a subliniat și succesele cinematografiei românești, iar noi o așteptăm și în data de 10 iunie, pentru a urmări împreună și filmele de scurt metraj suedez, programate în acea zi.

Vă așteptăm în continuare la BABEL! Suntem abia la jumătate, deci mai aveți timp să vedeți numeroase spectacole și artiști talentați.
Programul festivalului îl puteți găsi pe www.tonybulandra.ro, iar rezervări de bilete se pot face la telefon 0245.210.046. (Programul casei de bilete este zilnc între orele 09:00 – 19:00).
Echipa BABEL F.A.S.T. 2016


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Oracle concediază până la 30.000 de angajați pentru a finanța expansiunea în AI
Schimbări importante pentru șoferi: reducerea perioadei de suspendare a permisului
Aurelian Cotinescu: Blocarea finalizării unor hidrocentrale aproape terminate nu înseamnă protecția mediului, ci trimiterea României către dependență energetică
Chuck Norris – o viață care bate orice film, un luptător plin de iubire
Natalia Mateuț spune că Formentera e insula unde uiți de rușine și-ți lași libertatea la soare
TUCKER CARLSON în dialog cu Prof. JIANG XUEQIN: RĂZBOIUL DIN IRAN și FEBRA SFÂRȘITULUI LUMII
SPIRITUALITATE
Ierusalim, acord pentru Paște
Energia masculină și energia feminină. Cum se manifestă
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Dr. Sorică Stelian – expert în recuperare medicală, dedicat redobândirii sănătății pacienților
Timișoara găzduiește Congresul Comitetului Balcanic de Medicină Militară 2026
„Împreună mai puternici: Prioritizarea sănătății mintale într-o Europă în schimbare”
Din alfabetul albinelor: află mai multe despre cei trei „P” ai stupului
Imunitate și sănătate cu produse apicole destinate copiilor, pentru mai multă joacă și bucurie a cunoașterii
Apicultorii ne recomandă: produse naturale pentru susținerea imunității
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Doi tineri au fost reținuți după ce au furat o sticlă de whisky dintr-o locuință
Conflict spontan într-un magazin din Târgoviște. Un tânăr de 17 ani a fost reținut
6 mandate de percheziție domiciliară în județul Dâmbovița pentru evaziune fiscală