Jurnalistul Virgil Voinescu a încetat din viață. Drum lin către stele!

Jurnalistul Virgil Voinescu a încetat astăzi din viață în urma unei boli pe care, spun cunoscuții, o descoperise de curând și nu i-a mai lăsat răgaz să se bucure de ”viața cea pământească”.

Domnul Voinescu a lucrat timp de 20 de ani în presă scrisă, ca redactor la ”Jurnal de Dâmbovița”, iar de câțiva ani se pensionase dar a rămas în continuare alături de meseria pe care a iubit-o și a fondat ziarul Informația Dâmboviței.

Cu siguranță nu am bănuit că se apropia de vârsta de 70 de ani, domnul Voinescu fiind preocupat mereu de sănătate, și așa cum spun colegii, sportul făcut în tinerețe, faptul că a stat departe de vicii, l-au păstrat într-o formă care nu îi trăda vârsta reală.

Recunosc, la ultimele întâlniri l-am văzut abătut și chiar fizic schimbat, m-am gândit că ceva s-a întâmplat, însă de un an de zile, de când cu pandemia, observ foarte mulți oameni care pur și simplu ”au îmbătrânit” peste noapte, sau efectiv s-au șubrezit. Trăim vremuri amare, probabil au fost mereu de-a lungul istoriei, însă omul este hăituit, fugărit, supus unor juguri încredibile de către proprii ”părinți”, acești conducători rămăși fără inimă.

Nu ne-am gândit, domnule Voinescu, la faptul că ne vom lua rămas bun așa de curând, mai aveați multe de scris, multe de împărtășit, multe de trăit alături de cei dragi pe care îi iubeați, soția, fiul, nepoții.

Pe contul de facebook, acum 6 zile, Virgil Voinescu a postat o melodie a cunoscutului Vasile Șeicaru ”Aruncarea în valuri”. Că ați știut sau nu, că ați simțit sau nu, marele univers v-a primit în brațele sale veșnic iubitoare.

Viață veșnică să aveți, acolo printre stele!

Înmormântarea va avea loc sâmbătă la cimitirul din orașul Titu.

”Iubita mea, să ne-aruncăm în mare,
Împleticiţi în sare şi guvizi
Să fie marea templul nunţii noastre
Pe urmă, uşa ţărmului s-o-nchizi

Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge
şi te sărut cu univers cu tot
Pe zarea sfâşiată de păcate
Plutim râzând, şi ne iubim înot

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare

şi să trăim în mare neînfrânt

Să ne luăm dacă doreşti la vară

Trei săptămâni concediu pe pământ

Ti-am spus de mult că pe pământ sunt rele
Ti-am spus că marea-i căpătâiul meu
Ti-am pregătit o flotă scufundată
şi-o nuntă, pe-un vapor de minereu

Iubita mea să devenim acvatici
Pământul care suntem ni-i destul
Sătulă eşti de cele pământene
De cele pământene, sunt sătul.

Ne vor privi prin sute de binocluri
Se vor uita ca la un alt prăpăd
Mirându-se că doi fusesem parcă
şi ei pe mare numai unul văd

Dar nu-i nimic, le vom plăti aceasta
Vom reveni în anul 2000
Cu plete-ncărunţite mult de sare
şi-n braţe cu o mare de copii”

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media