Conflict deschis între președintele României și șeful Guvernului! Klaus Iohannis a declarat că retrage încrederea pe care i-a acordat-o premierului Viorica Dăncilă, susţinând că aceasta nu mai face faţă poziţiei de prim-ministru.

Şeful statului a invocat disputa dintre Guvern și BNR, precum şi vizita premierului în Israel, care s-ar fi dus acolo fără acceptul său.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că BNR nu poate fi acaparat politic de PSD, că a dori să medieze între Guvern şi PSD pe de o parte şi BNR de cealaltă parte, susținând că “doamna Dăncilă nu a înţeles acest lucru”.
El a apreciat că “este evident că PSD pune sub semnul întrebării această independenţă”.
Șeful statului a făcut aceste declarații după ce premierul Viorica Dăncilă a anunțat că nu vine la Palatul Cotroceni, unde șeful statului o aștepta vineri, să discute despre BNR și Israel.
Sinteza declarațiilor președintelui Klaus Iohannis:
– Ar fi trebuit să am o întâlnire la ora 11:00 cu doamna Dăncilă. Acea întâlnire nu s-a mai ținut, dar nu are nicio importanță, pentru că oricum am intenționat să comunic astăzi românilor. Întâlnirea urma să aibă ca temă centrală conflictul dintre Guvern și PSD pe de-o parte și BNR de cealaltă parte.
– Asupra acestor chestiuni m-am mai exprimat și vreau să repet 2 lucruri. Rolul BNR este foarte clar și calitatea principală este independența ei față de voința politică, față de Guvern și alte autorități. Este foarte clar că PSD pune sub semnul întrebării această independență. S-a văzut din unele declarați ale reprezentanților PSD-ului și mă îngrijorează. BNR nu poate să fie acaparat de PSD, BNR trebuie să fie independent.
– Am dorit să mediez între ei. Doamna Dăncilă nu a înțeles acest lucru. Săptămâna trecută în uvern s-a discutat un document secret, un memorandum. Asta a fost o mare greșeală, Dacă discutăm de politică externă trebuia să fie la consulat președintele, lucru care nu s-a întâmplat. În Constituție se statuează și se știe că este nevoie în interesul României de o consultare instituțională între premier și președinte, că este nevoie în interesul României, nu a cuiva particular, ca instituțiile publice să colaboreze. Aceste nevoi nu au fost înțelese de doamna Dăncilă.
– În ianuarie, doamna Dăncilă zicea așa: jur să respect Consituia și legile țării, să apăr democrația, suveranitatea, independența și unitatea teritorială a României. Este jurământul pe care îl depunem noi. Asta înseamnă și că se respectă principiul colaborării loiale.
– Doamna Dăncilă a preferat să execute ordinele venite de la partid.
– Având în vedera acestea, eu retrag încrederea acordată doamnei Dăncilă.
– Pot să trag o concluzie, doamna Dăncilă nu face față poziției de prim-ministru a României și transformă Guvernul într-o vulnerabilitate. Solicit demisia doamnei Dăncilă din funcția de prim-ministru a României.
De asemenea, şeful statului afirma că la întâlnirea de vineri o va întreba pe Viorica Dăncilă în ce calitate a plecat în Israel, “fără să sufle o vorbă” şi să îi dea măcar un telefon, din politeţe.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a atacat dur pe preşedintele Klaus Iohannis pentru faptul că “a convocat-o” la Cotroceni pe premierul Viorica Dăncilă, declarând, joi seară, la A3, că “a inventat un conflict” între Guvern şi Banca Naţională, iar “aşa ceva nu poate fi acceptat”.
“Nu putem să continuăm aşa, să vedem că nu se întâmplă nimic şi toţi să fim nişte pioni pe o strategie de campanie electorală a preşedintelui României”, a afirmat Dragnea.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi seară, la Bacău, că există o tendinţă accentuată în rândul PSD de a arunca vina pentru inflaţie şi pentru creşterea dobânzilor în curtea BNR şi că trebuie să înţeleagă toată lumea, inclusiv PSD, Guvernul şi preşedintele Camerei Deputaţilor, că cea mai importantă calitate a BNR este independenţa din punct de vedere politic, fiind o condiţie esenţială de membru UE.
El a mai spus că trebuie să înţeleagă toată lumea, inclusiv PSD, Guvernul, preşedintele Camerei Deputaţilor, că cea mai importantă calitate a BNR este independenţa din punct de vedere politic, fiind o condiţie esenţială de membru UE.
sursa: stirileprotv.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Omega 3 concentrate – suplimentul esențial pentru minte, inimă și articulații la orice vârstă
Carmen Holban, premiu de Excelență la Gala Farmaciștilor 2025
Carmen Holban, brevet de invenție pentru dezvoltarea unui produs cosmetic ecologic
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban: Violența împotriva româncelor nu mai poate fi tolerată
Omega 3 concentrate – suplimentul esențial pentru minte, inimă și articulații la orice vârstă
Târgoviștea se pregătește pentru primele autobuze electrice