Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că el nu se află în competiţie electorală cu PSD, ci în război cu acest partid. Motivul războiului cu PSD: social-democraţii au guvernat ”împotriva românilor”.
Întâlnirea lui Klaus Iohannis cu bistrițenii a avut loc exact la cinci ani de zile după ce șeful statului a câștigat primul mandat, pe 16 noiembrie 2014. Preşedintele României a sosit în centrul istoric al oraşului Bistrița, lângă Biserica Evanghelică, unde a fost întâmpinat de un număr mare de cetățeni și de secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, deputat de Bistrița. Șeful statului a fost aplaudat de bistrițeni.
Klaus Iohannis a luat orașul la pas, dialogând cu cetățenii și răspunzând urărilor de bun venit: ”Bine v-am găsit, mi-a fost dor”. Bistrițenii s-au fotografiat cu șeful statului sau i-au cerut autografe pe cea mai recentă carte.
Un biciclist s-a oprit pentru a face o fotografie cu președintele și pentru a-i transmite salutul ”comunității bicicliștilor”. ”Așteptăm cei 47 de kilometri de pistă pe care i-a promis PSD-ul”, a comentat biciclistul, cu referire la restanțele primarului PSD din localitate. ”Poate-i lasă pe liberali la conducere și se vor realiza”, a replicat președintele.
Primit cu căldură
În fața sediului PNL, Iohannis a fost primit cu pâine și sare de un grup de femei și bărbați îmbrăcați în frumoasele costume populare din zonă. Președintele a primit cadou un ceas de perete. ”Am avut ca primar la Sibiu un slogan: <<pentru ca treaba să meargă ceas>>, vă doresc și vouă tot așa ceva”, a mulțumit președintele.
Un cetățean și-a exprimat revolta față de faptul că România este condusă, în continuare, de comuniști. ”Păi eu ce zic la toate adunările, că PSD 30 de ani numai a stricat!”, i-a răspuns Iohannis.
De la sediul PNL, șeful statului a mers pe jos, spre sala în care a avut loc întâlnirea cu cetățenii din județul Bistrița-Năsăud, fiind întâmpinat cu căldură de locuitorii orașului. La intrarea în sală, șeful statului a fost așteptat de echipa de robotică a Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”. Președintele a stat de vorbă cu aceștia și a făcut o fotografie cu tinerii.
Klaus Iohannis a dialogat și cu jurnaliștii veniți în număr mare, explicându-le că la dezbaterea de marţi vor fi abordate ”toate temele de interes” într-o campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale. Candidatul PNL a precizat că la întâlnire vor fi prezenţi politologi, formatori de opinie şi jurnalişti, persoane care sunt ”foarte bine puse în temă”.
Turul doi trebuie câştigat cu o majoritate covârşitoare
La reuniunea din Sala Polivalentă au participat 2.000 cetățeni și simpatizanți ai șefului statului. Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis că turul doi al alegerilor prezidenţiale trebuie câştigat cu o majoritate covârşitoare care să arate PSD-ului unde îi este locul şi anume în opoziţie. ”Eu nu sunt cu PSD într-o competiție electorală, eu sunt cu PSD în război. Noi suntem cu PSD în război. Și asta nu pentru că noi suntem așa, răi, pentru că ei au fost răi cu românii. PSD a guvernat împotriva românilor, PSD a venit la putere cu promisiuni mari și nici nu a ajuns bine în Palatul Victoria și au început să încerce să subjuge justiția, să acapareze marile sisteme publice. PSD a atacat democrația din România. Este inadmisibil, a fost inadmisibil și rezultatul este cel pe care l-au meritat, au fost înlăturați de la putere!”, a declarat șeful statului.
Klaus Iohannis le-a spus susţinătorilor săi că războiul pe care îl poartă cu PSD nu s-a terminat şi că este important ca, printr-o prezenţă consistentă la urne, să fie câştigată bătălia din 24 noiembrie, pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
PSD a luptat împotriva românilor
Președintele a mai afirmat că PSD a guvernat împotriva românilor şi chiar a luptat împotriva cetăţenilor acestei ţări în stradă.
”Imaginați-vă, guvernul PSD a luptat în stradă la propriu împotriva românilor. Și mă refer, la desigur, la acel 10 august de anul trecut. Inimaginabil, dar până acolo i-a dus mintea să încerce să-i îngenuncheze pe români cu forța. Mare prostie! Cum să-i îngenunchezi pe români cu forța? Nimeni nu a reușit, nimeni nu a reușit să-i îngenuncheze pe români și PSD în veci pururi nu va reuși”, a spus Klaus Iohannis.
Șeful statului a afirmat că PSD este principalul motiv pentru care România nu s-a dezvoltat aşa cum ar fi trebuit. ”Dar, de stricat, dragii mei, au reușit să strice multe. În ultimii 30 de ani de când ne-am eliberat de comunism, încă nu am reușit să ne eliberăm de tot de comuniști. Deci, în ultimii 30 de ani de când ne-am eliberat de comunism, în realitate, PSD a făcut foarte mult rău României. PSD este motivul principal pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult, este motivul principal pentru care România nu s-a dezvoltat mai bine, PSD este motivul principal pentru care 4 milioane de români au plecat din țară fiindcă nu s-au regăsit în sistemele de aici”, a acuzat Klaus Iohannis.










EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice