La 11 noiembrie 1918 era semnat actul de încheiere a Primului Război Mondial într-un vagon de tren

A fost unul dintre cele mai mortale conflicte din istorie și a provocat schimbări majore politice, inclusiv revoluțiile din 1917-1923 la multe dintre națiunile implicate. Rivalitățile nerezolvate la sfârșitul conflictului au contribuit la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, 21 de ani mai târziu.

Războiul a atras în luptă toate marile puteri economice ale lumii, grupate în două alianțe opuse: Puterile Aliate sau Antanta (Imperiul Rus, A Treia Republică Franceză și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei), contra Puterilor Centrale formate din Imperiul German și Austro-Ungaria. Deși Italia a fost membră a Alianței Triple alături de Germania și Austria-Ungaria, ea nu s-a alăturat Puterilor Centrale, deoarece Austro-Ungaria a atacat-o încălcând termenii alianței. Aceste alianțe au fost reorganizate și extinse pe măsură ce mai multe națiuni au intrat în război: Italia, Japonia și Statele Unite ale Americii care s-au alăturat Puterilor Aliate, unde s-a aliat și România în timp ce Imperiul Otoman și Bulgaria s-au alăturat Puterilor Centrale.

Declanșarea războiului a fost provocată de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, moștenitor al tronului Austro-Ungariei, de către naționalistul iugoslav Gavrilo Princip la Sarajevo la 28 iunie 1914. Această crimă a declanșat o criză diplomatică atunci, când Austro-Ungaria a dat un ultimatum Regatul Serbiei și, ca urmare, alianțele internaționale formate de-a lungul deceniilor anterioare au fost invocate. În câteva săptămâni marile puteri se aflau în război, iar conflictul se răspândea în curând în întreaga lume.

Rusia a fost prima care a ordonat o mobilizare parțială a armatelor sale în zilele 24 iulie-25 iulie, iar la 28 iulie, Austria-Ungaria a declarat război Serbiei. Rusia a anunțat mobilizarea generală la 30 iulie. Germania a trimis un ultimatum Rusiei să se demobilizeze. Rusia a refuzat. Astfel, Germania i-a declarat război Rusiei la 1 august. Intrarea României în conflictul mondial de partea Antantei a fost negociată de prim-ministrul în funcție la acea dată, liberalul Ion. I.C. Brătianu. Aliații s-au angajat că, după război, Transilvania, Bucovina și Banatul vor deveni parte a statului român, dar până atunci țara trebuia să primească armament și o cantitate de muniție de 300 de tone pe zi, obligându-se în schimb să plătească pentru acestea. În același timp, s-a promis o ofensivă a armatei ruse în Galiția, iar în Balcani se preconiza o ofensivă a trupelor conduse de generalul francez Maurice Sarrail. Proiectul României de operațiuni militare contra Puterilor Centrale și a Bulgariei, cunoscut și sub denumirea de ,,Ipoteza Z”, a fost semnat de generalul Vasile Zottu și aprobat de Ministerul de Război. Planul prevedea acțiuni militare simultane cu caracter defensiv pe linia Dunării (pentru a proteja frontul în eventualitatea unui atac al Bulgariei) și una cu caracter ofensiv în Transilvania.În ceea ce privește efectivele, în august 1916 au fost mobilizate 833 601 persoane (642 139 de soldați de trupe, 15 949 de ofițeri, 41 592 de muncitori în întreprinderi industriale militare, iar 133 921 activau în partea sedentară a armatei). Totalul celor care puteau fi chemați la arme se ridica la 1 254 471 de oameni. Armata Română a fost împărțită astfel: Armata de Nord (cu un efectiv de 126 808 de oameni), Armata I (134 403 de oameni), Armata a II-a (126 808 oameni). Acestea urmau să opereze pe frontul care trebuia deschis în Transilvania, iar Armata a III-a (142 523 de oameni) urma să apere frontiera de sud a țării. Acestora li se adăuga Corpul 5 Armată, reprezentând o rezervă de 51 165 de oameni, aflați sub comanda Marelui Cartier General. Restul trupelor erau angrenate în alte activități sau în servicii diverse, inclusiv în partea sedentară a armatei.

În privința arsenalului militar, Armata Română era dotată cu puști Mannlicher, model 1893 (la începutul războiului, fiecare soldat a primit câte 200 de cartușe), 374 de baterii cu aproximativ 1 500 de tunuri, 614 mitraliere de câmp și de poziții, 28 de avioane de diverse modele (Farman, Caudron, Voisin, Nieuport)⁹ și două escadre pe Dunăre. Un serviciu nou creat grupa 1 000 de automobile. Serviciul sanitar era compus din 120 de formațiuni, incluzând și 42 de trenuri sanitare. Pentru război au fost pregătite 500 de spitale de campanie, cu 75 000 de paturi. În noaptea de 27/28 august 1916, într-o atmosferă plină de entuziasm, primele trupe române au trecut Carpații, intrând în Transilvania. Începea astfel o primă etapă a ceea ce avea să fie campania militară din anul 1916. Din punct de vedere cronologic, înaintarea în Transilvania s-a desfășurat între 28 august și 3 octombrie 1916. Corpurile de armată conduse de generalii Constantin Prezan (Armata de Nord), Alexandru Averescu (Armata a II-a) și Ioan Culcer (Armata I) au pătruns relativ rapid pe o distanță de 100 de kilometri în interiorul Transilvaniei, ajungând până la Sibiu, fapt care a fost facilitat de superioritatea numerică pe care am avut-o inițial față de armata austro-ungară. Însă, acest avantaj avea să fie pierdut în scurt timp, raportul de forțe echilibrându-se, întrucât de pe frontul de vest au fost aduse trupe germane, iar Armata a 9-a a fost reorganizată în Transilvania și pusă sub conducerea generalului Erich von Falkenhayn, un experimentat și valoros comandant militar. Acestuia avea să i se alăture mareșalul August von Mackensen, unul dintre puținii comandanți germani care dețineau acest grad, obținut datorită victoriilor din anul 1915 asupra sârbilor și rușilor. Deplasarea unor trupe cu o mare experiență în luptă, dar și superioritatea armamentului din dotare aveau să schimbe situația de facto și să determine intrarea într-o nouă etapă a războiului, în care Armata Română începe să-și apere cu îndârjire și cu mari sacrificii pozițiile câștigate. O primă luptă începe la Sibiu (26-29 septembrie), iar altele se desfășoară între Olt și Mureș (2-7 octombrie), precum și la Brașov (7-8 octombrie), unde are loc un episod de un dramatism aparte. În zona gării Bartolomeu, o companie a Regimentului 23 Infanterie Tecuci, alcătuită din aproximativ 200 de soldați, rezistă eroic asaltului german. Rămași fără muniție și înconjurați, soldații români au fost mitraliați. Dând dovadă de o cruzime ieșită din comun, germanii au imortalizat momentul, iar în spațiul Puterilor Centrale au circulat cărți poștale cu imaginile soldaților români căzuți eroic la datorie în acea bătălie. În primele șase zile ale lunii septembrie, în sudul țării are loc atacul bulgaro-german (bătălia de la Turtucaia), în care Armata a III-a, condusă de generalul Mihai Aslan, lipsită de sprijinul promis al armatei rusești, concentrată în zona Dobrogei, a fost înfrântă de inamici (28 000 de prizonieri și 7 000 de morți). Luptele continuă pentru apărarea Dobrogei, iar în intervalul 1-5 octombrie, la inițiativa generalului Alexandru Averescu, are loc Operațiunea de la Flămânda. Operațiunea fusese gândită cu scopul de a ridica moralul populației și al trupelor puternic afectate de șocul evenimentelor de la Turtucaia. Se prevedea trecerea Dunării în zona Flămânda (la 25 km de Giurgiu) de către Armata a III-a și, prin sincronizare cu armata din Dobrogea (româno-rusă), încercuirea armatei bulgare. Condițiile meteo nefavorabile, dar și atacurile aviației germane au făcut imposibilă această manevră, iar operațiunea a eșuat. În luna octombrie, pe frontul românesc avea să sosească Misiunea Militară Franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Misiunea avea în componență aproximativ 1 200 de ofițeri și specialiști, care au asistat, instruit și consiliat Armata Română. Rolul ei și al conducătorului său au devenit foarte importante în economia campaniei din anul 1917, când Armata Română a intrat într-un proces de refacere și reorganizare, iar apoi avea să reziste cu dârzenie în fața ofensivei germanilor din vara anului 1917. Misiuni militare similare au trimis și alte state aliate, cum ar fi Anglia și Italia. La sfârșitul lunii octombrie și în toată luna noiembrie 1916, operațiunile Armatei Române au un pronunțat caracter de apărare și retragere strategică. Au avut loc lupte grele la Predeal (Valea Prahovei, 27 octombrie – 25 noiembrie), Bran (Câmpulung, 6 octombrie – 29 noiembrie) și Oituz (11-27 octombrie și 10-15 noiembrie).  Generalului Eremia Grigorescu, comandantul Diviziei 15 Infanterie (ce avea să fie supranumită „Divizia de Fier”), i se datorează apărarea punctului Oituz. Astfel, inamicului nu i s-a permis să pătrundă în Moldova, fapt care ar fi condus la ocuparea acesteia, la pierderea războiului și la desființarea statului român.

Lupte grele s-au mai dat pe Valea Oltului (16 octombrie – 27 noiembrie) și pe Valea Jiului. În prima bătălie de pe Jiu (23-29 octombrie) a fost grav rănit și ulterior avea să-și piardă viața generalul Ion Dragalina. Tot acum se remarcă și Ecaterina Teodoriu, figură emblematică a eroismului feminin. A doua bătălie s-a desfășurat între 11 și 15 noiembrie 1916. În luna noiembrie, situația frontului românesc devenea una foarte grea: Armata Română era atacată din două părți (nordul și din sudul Munteniei), fiind cucerită încetul cu încetul de un inamic înzestrat superior din punct de vedere tehnic. Se ajunge astfel la cea mai importantă bătălie a lunii noiembrie, cea de pe Neajlov-Argeș, ce avea o miză însemnată: apărarea Bucureștiului. Bătălia a avut loc între 25 noiembrie și 3 decembrie 1916, iar în ciuda eforturilor depuse de Armata Română, aceasta a fost pierdută. A contat în egală măsură faptul că aliații ruși nu s-au implicat suficient în aceste lupte. Menționăm că, în epocă, au existat diferențe majore între concepția militară rusească și cea românească privind frontul nostru. Liderii militari ruși nu erau de acord cu planurile românești, considerând oportună o apărare în zona Siret. În plus, Rusia nu avea interesul unei Românii învingătoare; așa se explică ezitarea și încetineala armatelor ruse de a se implica direct în luptele din 1916. Înfrângerea Armatei Române în lupta de pe Neajlov-Argeș s-a soldat cu ocuparea Capitalei de către trupele germane (6 decembrie). În tot acest timp, Armata Română a început să se retragă spre zona Moldovei. Pentru a întârzia înaintarea inamicului, dar și pentru a nu facilita capturarea resurselor și a bogățiilor țării, în timpul procesului de retragere, soldații noștri au fost nevoiți să distrugă infrastructura rutieră și feroviară, precum și componente ale industriei naționale. Incendierea rafinăriilor de la Ploiești și a sondelor de pe Valea Prahovei a fost întreprinsă la presiunea unui grup de specialiști din rândul aliaților din Antantă, condus de colonelul englez John Norton-Griffiths și asistat de reprezentanți ai statului român. Incendierea a provocat un adevărat dezastru ecologic. În lucrarea 1916. A Global History (Bloomsbury Publishing, Londra, 2015), Keith Jeffery îl citează pe istoricul irlandez Alan Kramer, care consideră că incendierea rafinăriilor de pe Valea Prahovei și de la Ploiești a fost unul dintre cele mai semnificative acte economice ale Marelui Război, fiind distruse în jur de 800 000 de tone de petrol și derivate ale acestuia. În același timp, în momentul retragerii sale, armata a distrus numeroase poduri și obiective feroviare. Ultimele acțiuni militare ale campaniei din anul 1916 au presupus retragerea Armatei Române spre Moldova și luptele de la Cricov, Râmnicu Sărat și din zona Siret, care au avut loc pe parcursul lunii decembrie.Evoluția operațiunilor militare din lunile octombrie și noiembrie 1916, precum și pericolul ca armata germană să ocupe Muntenia au determinat autoritățile statului să pregătească retragerea, începând cu luna noiembrie, a administrației și a bunurilor care puteau fi transportate în Moldova, considerată ultima redută a rezistenței statului român. În paralel, a început un adevărat exod al populației civile înspăimântate de ideea ocupației germane. În lunile octombrie și noiembrie, în România s-a înregistrat cel mai mare exod din secolul XX și, probabil, cel mai mare din întreaga noastră istorie. Din Muntenia s-au refugiat în Moldova aproximativ 1,5 milioane de civili. Acestora li s-au alăturat 20 000 de militari răniți sau bolnavi, 194 945 de soldați, corpul funcționarilor din ministere, autorități publice și ceferiști. Numărul populației a fost sporit și de prezența unui milion de soldați ruși. Prin urmare, numai în Iași populația a crescut de la 70 000 la aproape 500 000 de locuitori. Autoritățile au retras arhivele instituțiilor, tezaurul BNR (trimis ulterior în Rusia), cea mai mare parte a materialului rulant și alte bunuri ale statului.În acest timp, în Muntenia, armata germană a instaurat în luna decembrie un regim dur de ocupație, impunându-i populației restricții și interdicții, limitând circulația persoanelor și arestând persoane publice. Populația a fost forțată să muncească în beneficiul Germaniei, care a exploatat și a jefuit în mod sistematic resursele românești. În paralel, în zona Moldovei, începând cu primele zile ale lunii decembrie, statul român a luat primele măsuri pentru a asigura reorganizarea armatei și supraviețuirea populației, iar orașul Iași a devenit de facto, până în 1918, capitala statului român. Recunoscând importanța Iașului în economia evenimentelor din perioada 1916-1918, istoriografia română l-a denumit „Capitală a Renașterii Naționale ” și „Oraș al Rezistenței până la Capăt”. În decembrie 1916, la Iași s-au reluat lucrările Parlamentului, s-a constituit un nou guvern, de uniune națională, condus de Ion I.C. Brătianu și au funcționat ministerele, Comandamentul Armatei și Casa Regală.

 Cel puțin 330.000 de români au murit în luptă sau în condiții de prizonierat în Primul Război Mondial, indiferent că au fost încorporați în armatele română ori austro-ungară sau că au făcut parte din detașamentele de voluntari care au luptat în Italia. Până în prezent, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a identificat pe teritoriul României și a 20 de state din Europa peste 1.400 de locuri în care au fost înhumați militari români.

Tratatul de armistițiu a avut loc la 11 noiembrie 1918 între Imperiul German și puterile Antantei și a pus capăt Primului Război Mondial pe Frontul de Vest. El a fost semnat într-un vagon de tren, în pădurea Compiègne (a intrat în vigoare la ora 11:00).