Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

LA BERZASCA , CEL MAI MARE FESTIVAL DIN CLISURA DUNĂRII

Localitatea Berzasca din Județul Caraș Severin, pe harta celor mai mari festivaluri, trei zile de muzică cu artiști de top și de prim rang: LEPA BRENA, DEJAN PETROVIC, ANDRA, sau NIKOS PAPADOPOULUS, dar și alții.
Vara aceasta debutează și în Clisura Dunării cu unul din cele mai mari evenimente, ce va pune localitatea Berzasca pe harta celor mai mari festivaluri: BALKAN FESTIVAL, care se va desfășura în perioada 15 – 17 iulie.
Pe scena festivalului vor urca nume de prim rang atât din România cât și de nivel internațional: Andra, Horia Brenciu & HB Orchestra, Theo Rose & Roz Gvng, 3rei Sud Est, Elena Gheorghe, Raluka & Proiectul Balkanic, Nikos Papadopoulos, Oana Radu, Jean de la Craiova, Shondy & Mahala Rai Banda, Dejan Petrovic și Lepa Brena, iar amfitrionii evenimentului vor fi Daniel Buzdugan și Mihai Morar.
Balkan Festival, este organizat de Primăria și Consiliul Local Berzasca, în parteneriat cu Asociația Pro Datina și RoCa Music, organizatorii propunându-și să aducă pentru a doua oră atât muzica românească, cât și cea internațională mai aproape de sufletul oamenilor, oferindu-le trei seri de muzică live.
Cei care vor lua parte la festival se pot bucura și de vizita la obiectivele turistice din zonă, sau de ce nu o plimbare cu barca pe Dunăre, dar și cu bicicleta sau ATV-ul.
Pot fi vizitate de asemenea , Băile Herculane, Cheile Nerei, Cascada Beușnița, Ochiul Beiului sau Parcul Național Valea Cernei, care se află în imediata proximitatea Defileului Dunării.
Cei care doresc să meargă cu cortul sau rulota, camparea este gratuită în imediata apropierea de locul festivalului
Accesul copiilor până la 14 ani este gratuit, iar pentru adulți costul unui bilet fiind de 85 de lei pe seară, iar un abonament – de 180 de lei. Biletele se pot cumpăra online de aici: https://m.iabilet.ro/bilete-balkan-festival-76803 .

Distribuie acest articol Oficial Media
Share