Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

LADA DE ZESTRE S-A OPRIT LA GHIRODA

Marele premiu al Festivalului-Concurs “Lada cu Zestre” vine și în acest an la Ghiroda. Evenimentul a ajuns la cea de-a XV-a ediție a sa și este unul din cele mai importante festivaluri concurs cu tradiție din Banat. Peste 1000 de artiști și 800 de spectatori au participat la reprezentațiile din cele 4 zone centrale: Ghiroda (Giarmata Vii), Giarmata, Jimbolia și Buziaș.
La Giarmata Vii, evenimentul a avut loc sâmbătă, 2 aprilie 2022, unde au urcat pe scenă ansamblurile locale Cununa Timișului, Datina și Flori din Câmpie, care au interpretat cântece și dansuri tradiționale. Cu atât mai mult, spectatorii s-au putut bucura de poezie în grai, expoziția de artă populară bănățeană, expoziție de fotografie veche, expoziții de obiecte vechi și ale meșterilor olari și sculptori în lemn, și au putut degusta mâncăruri specifice zonei pregătite de gospodine iscusite.
Din cele 39 de localități participante, ansamblurile care au reprezentat Ghiroda și Giarmata Vii au acumulat cele mai multe puncte în clasamentul final, câștigând astfel principalul premiu al competiției, în valoare de 4.500 lei. Premiul a fost acordat de Consiliul Județean Timiș împreună cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, organizatori principali ai acestui festival alături de Primăriile și Consiliile Locale ale localităților gazde.

Spectacolul de gală final al Festivalului – Concurs “Lada cu Zeste” va avea loc în 28 iulie 2022 în Parcul Rozelor din Timișoara.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share