În data de 4 decembrie 2023, de la ora 18:00, la sediul central al Universității de Vest din Timișoara (bv. Vasile Pârvan nr. 4), în sala A01, va fi lansată expoziția de video-animații „Voce și dizabilitate la Universitate”, organizată cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități (3 decembrie).
Expoziția a fost realizată de studenți cu dizabilități din cadrul Universității de Vest din Timișoara împreună cu cadre didactice din Facultatea de Sociologie și Psihologie, în cadrul proiectului de cercetare-acțiune „Participarea la procesul educațional academic în perioada pandemiei de Covid-19 prin ochii studentelor și studenților cu dizabilități de la o universitate din România”.
Expoziția are ca scop punerea în valoare a vocii studenților cu dizabilități pentru a contribui la dezvoltarea de atitudini incluzive în mediul academic și în societate.
Expoziția (în varianta preliminară) poate fi vizionată accesând linkul: https://www.universitateincluziva.org. Pe website se găsesc atât video-animații, cât și descrieri audio ale acestor animații, care pot fi ascultate fără suport vizual, aducând experiența expoziției mai aproape de persoane cărora animațiile vizuale nu le sunt direct accesibile. Descrierile audio pot fi accesate și pe playlistul expoziției de pe platforma Youtube.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026