Legea carantinei și izolării a trecut de Parlament cu aproape unanimitate de voturi în această seară.
- Izolarea persoanelor se instituie cu acordul persoanelor supuse examinării, a decis Comisia Juridică a Senatului.
- Izolarea poate fi dispusă pe durată limitată. Lista bolilor pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora se stabiliește prin hotărâre a Guvernului.
- În plenul Senatului au fost 115 voturi pentru, 8 împotrivă și 3 abțineri.
- Actul normativ trebuie sa ajunga acum la presedintele Klaus Iohannis pentru promulgare, apoi, in termen de trei zile de la publicarea in Monitorul Oficial, va intra in vigoare.
Deputat PSD, Carmen Holban, aduce în atenția publică modificările importante pe care PSD le-a adus în Legea Carantinei.
”În ciuda presiunilor guvernului, este de necontestat munca depusă de PSD pentru eliminarea abuzurilor din proiectul de lege privind carantinarea și izolarea, trimis oricum foarte târziu de Executiv. Parlamentarii social democrați nu aveau cum să adopte o lege aproape în totalitate defectuoasă, iar astfel se explică și întârzierea votării ei de către Senat.

În consecință, au fost eliminate o serie de anomalii din această lege:
- precum posibilitatea anormală ca statul să îți poată confisca sau distruge bunurile pe motiv de pandemie.
- s-a eliminat intenția de izolare în spital doar pe suspiciunea unui simplu strănut!
- S-a corectat în legislativ în sensul că, pentru a fi izolați, cetățenii trebuie să manifeste toată simptomatologia din definiția bolii sau să fie asimptomatici cu test pozitiv.
- La fel s-a procedat și în cazul carantinei: nu poți fi carantinat doar pe o simplă suspiciune venită din partea oricui. Astfel, carantina va fi dispusă doar dacă persoanele se întorc în țară din focare externe sau dacă au fost în contact cu oameni infectați.
- O altă modificare este aceea că statul nu îți mai poate impune să faci carantina acolo unde vrea el, ci românii au dreptul să stea în carantină la domiciliu sau la o altă reședință aleasă de fiecare.
- De asemenea, o persoană nu mai poate fi izolată la spital dacă riscul transmiterii este scăzut, situație în care izolarea se poate face și la domiciliu.
- statul nu te mai poate ține în carantină pe termen nelimitat, așa cum dorea guvernul, dar în noua formulă carantina nu poate depăși durata de incubație a bolii.
- Statul nu te mai poate forța să urmezi un tratament împotriva voinței tale, dacă intrai în izolare, ci tratamentul va fi administrat doar cu acordul pacientului.
- O altă schimbare este cererea consimțământului persoanei vizate înainte de izolarea în spital.
În opinia mea, cea mai mare realizare este transformarea prevederii inițiale din lege care susținea ca, în cazul infectării ambilor părinți, statul poate lua copiii în supraveghere fără acordul părinților. Nu am auzit niciodată o asemenea aberație! În urma modificărilor operate, părinții bolnavi pot acum să își lase copilul sau copiii în grija altor persoane, rude sau apropiați.
Parlamentarii PSD au mai prevăzut în lege, în urma dialogului cu CSM, o procedură judiciară prin care cetățenii pot ataca în justiție oricare din măsurile dispuse în baza Legii carantinei.
Intenția „guvernului meu” referitoare la acest act normativ era în mod clar să-și sporească puterea de reacție în raport cu populația, și, în același timp, să controleze discreționar și abuziv drepturile cetățenești. Peste 90% din forma trimisă inițial de guvern a fost modificată în cele două camere parlamentare.
În concluzie, consider că este remarcabil că PSD a acționat în scopul apărării și respectării drepturilor și libertăților populației, precum și pentru protejarea sănătății publice și individuale, mai ales că textul inițial al proiectului de lege conținea aspecte absolut absurde și de netolerat.” a precizat Carmen Holban pe pagina oficială de facebook.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)
Bucuria colindelor a ajuns astăzi la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița