Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere

În Război și pace, Lev Tolstoi prezintă iubirea nu doar ca pe o experiență emoțională, ci ca pe o forță metafizică transformatoare care definește întreaga percepție a existenței, o idee redată cu profunzime în citatul:

„Întreaga lume este împărțită pentru mine în două părți: una este ea, și acolo se află toată fericirea, speranța, lumina;
cealaltă este acolo unde ea nu este, și acolo domnesc tristețea și întunericul…”

Această afirmație ilustrează cum prezența ființei iubite umple lumea de lumină, speranță și sens, în timp ce absența ei o golește de vitalitate, marcând-o prin tristețe și întuneric. O astfel de reprezentare se aliniază cu abordarea filozofică mai amplă a lui Tolstoi asupra iubirii, văzută ca un agent al clarității morale și al trezirii existențiale, mai degrabă decât o pasiune trecătoare.

Prin personaje precum Pierre și Natașa, a căror relație evoluează de la atracție romantică la o comuniune spirituală profundă, Tolstoi sugerează că iubirea autentică se maturizează prin suferință, tulburări istorice și realizare de sine.

Astfel, iubirea devine axa în jurul căreia gravitează conștiința umană, creșterea etică și chiar înțelegerea istoriei, subliniindu-și rolul esențial în transformarea individuală și în condiția umană în ansamblu.

 Lev Tolstoi a tratat iubirea în mod profund și complex, nu doar în Război și pace, ci și în alte opere majore precum Anna Karenina, Sonata Kreutzer sau Învierea. Iată câteva idei esențiale despre iubire care reies din scrierile și gândirea lui Tolstoi:

 1. Iubirea ca forță morală și spirituală

Pentru Tolstoi, iubirea adevărată nu este doar pasiune sau atracție fizică, ci o forță morală profundă care transformă omul. Ea înseamnă sacrificiu, smerenie și slujire. În scrierile sale târzii, Tolstoi accentuează ideea că dragostea autentică este iubirea universală, creștină – iubirea de aproapele, care transcende instinctul și egoismul.

„A iubi înseamnă a trăi pentru ceilalți, a renunța la sine pentru binele lor.”

2. Iubirea romantică este adesea iluzorie

În Anna Karenina, Tolstoi explorează limitele și pericolele iubirii romantice idealizate. Povestea tragică a Annei și a lui Vronski demonstrează că iubirea bazată doar pe pasiune se stinge, duce la suferință și, uneori, la autodistrugere. El contrastă această iubire cu cea dintre Levin și Kitty – mai matură, realistă și bazată pe respect, valori comune și responsabilitate.

 3. Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere

Tolstoi arată că iubirea autentică se naște adesea în mijlocul greutăților. În Război și pace, relația dintre Pierre și Natașa devine cu adevărat profundă abia după ce amândoi trec prin suferință, pierdere și căutări spirituale. Această iubire nu este ideală în sens romantic, ci profund umană și întemeiată pe creștere interioară.

4. Iubirea nu înseamnă posesie

În Sonata Kreutzer, Tolstoi critică gelozia, dorința de posesie și sexualitatea necontrolată. El sugerează că societatea corupe ideea de iubire, transformând-o într-un contract sau într-o formă de dominare. Adevărata iubire, în concepția sa, este lipsită de dorința de a-l controla pe celălalt.

„Oamenii numesc iubire dorința de a poseda trupul altei persoane. Dar adevărata iubire este absența totală a oricărei posesivități.”

 5. Iubirea ca principiu etic universal (inspirat din creștinism)

Mai ales în scrierile sale târzii, Tolstoi a fost profund influențat de Evanghelii. Pentru el, iubirea trebuie să fie universală și necondiționată, îndreptată nu doar către partenerul de viață, ci către toți oamenii, inclusiv dușmanii. El vedea iubirea ca fundament al unei societăți drepte și pașnice.

„Doar iubirea poate salva omenirea. Nu legile, nu guvernele, nu războaiele.”

Câteva fragmente reprezentative din operele lui Lev Tolstoi care exprimă viziunea sa profundă și nuanțată asupra iubirii, fiecare însoțit de o scurtă explicație a contextului și sensului: