Comisia Europeană a aprobat un pachet de investiții de 243 de milioane euro pentru 142 proiecte, prin programului LIFE. La șapte dintre proiectele finanțate ia parte și România. LIFE sprijină natura, mediul și calitatea vieții pentru un viitor mai sustenabil și cu emisii scăzute de dioxid de carbon în Europa.

Comisarul pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, a declarat: „Programul LIFE continuă să investească în proiecte care îmbunătățesc calitatea vieții noastre, mediul nostru înconjurător și natura. Acesta ajută mulți europeni talentați să găsească soluții pentru unele dintre cele mai grave probleme de mediu cu care ne confruntăm în prezent – poluarea aerului, deficitul de apă, deșeurile de plastic, declinul biodiversității și pierderile de resurse, menținând în același timp un bun raport costuri-beneficii.”
România este parteneră în proiectele:
Asigurarea respectării legislației pentru prevenirea comercializării ilegale a deșeurilor (LIFE SWEAP):promovează combaterea infracțiunilor în materie de deșeuri în toate cele 36 de țări membre ale IMPEL, Rețeaua UE pentru punerea în aplicare și respectarea legislației din domeniul mediului.
Acordarea cartonașului roșu pentru deșeurile generate de meciurile de fotbal (LIFE TACKLE): implică trei asociații naționale de fotbal, printre care și forul fotbalistic din România și va include campanii de comunicare pentru prevenirea generării deșeurilor și reciclarea lor.
Un proces circular pentru încălțămintea fabricată din componente vegane, organice și reciclate (LIFE REWEART): peste 70% din articolele de încălțăminte produse în UE provin din Spania, Italia și România, astfel că în aceste trei țări se va derula un proiect prin care această industrie să devină mai sustenabilă, mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și mai transparentă din punctul de vedere al mediului.
Siguranță rutieră pentru carnivorele mari (LIFE SAFE-CROSSING): proiect care propune sisteme de prevenire a coliziunilor dintre vehicule și animale în Grecia, Italia, România și Spania.
Menținerea integrității populațiilor de păstrăv de apă dulce (LIFE Nat.Sal.Mo): proiect ce prevede măsuri pentru recuperarea integrității genetice a păstrăvului de apă dulce.
Un substitut pentru agenții frigorifici dăunători (C4R): Cele șase proiecte-pilot ale programului LIFE C4R din Italia, Spania și România sunt concepute pentru a demonstra că agenții frigorifici dăunători pot fi înlocuiți cu dioxid de carbon la orice temperatură la scară industrială. Tehnologia propusă nu numai că reduce emisiile de gaze cu efect de seră, ci este, de asemenea, cu cel puțin 10% mai eficientă din punct de vedere energetic.
Sprijinirea țărilor UE în îndeplinirea angajamentelor asumate de acestea în materie de schimbări climatice (LIFE360): România se numără printre țările care au nevoie de sprijin în îndeplinirea acestor ținte pentru 2030.
La nivel european, finanțarea UE în cadrul programului LIFE pentru mediu și politici climatice va mobiliza investiții suplimentare, ajungând la un total de 430,7 milioane euro. Prin finanțarea a numeroase proiecte transnaționale, LIFE va avea un impact în fiecare stat membru al UE.
În total sunt finanțate 142 de proiecte, după cum urmează:
- 55 de proiecte LIFE în domeniul mediului și al utilizării eficiente a resurselor (163,5 milioane euro mobilizate, din care UE va furniza 82,4 milioane euro);
- 40 de proiecte LIFE Natură și biodiversitate (buget total de 153 de milioane euro, din care 97,5 milioane euro vor reprezenta contribuția UE);
- 15 proiecte LIFE pentru guvernanță și informare în domeniul mediului (27,2 milioane euro, din care 16,2 milioane euro vor reprezenta contribuția UE);
- 11 proiecte LIFE în domeniul atenuării schimbărilor climatice (33,7 milioane euro, din care UE va furniza 18,6 milioane euro);
- 17 proiecte LIFE în domeniul adaptării la schimbările climatice (44,2 milioane euro, din care 22,9 milioaneeuro de la UE);
- 4 proiecte LIFE pentru guvernanță și informare în domeniul climei (9,1 milioane euro, din care 5,2 milioaneeuro vor reprezenta contribuția UE).
Pentru descrierile acestor proiecte și alte detalii suplimentare, puteți consulta anexa*.
Context
Programul LIFE este instrumentul de finanțare al UE pentru mediu și politicile climatice. Acesta a fost lansat în 1992 și de atunci a cofinanțat peste 4 600 de proiecte în întreaga UE și în țări terțe, mobilizând aproape 10 miliarde EUR și contribuind cu peste 4,2 miliarde EUR la protecția mediului și a climei. În orice moment, sunt în curs de desfășurare aproximativ 1 100 de proiecte. Bugetul pentru perioada 2014-2020 este de 3,4 miliarde EUR în prețuri curente și cuprinde un subprogram pentru mediu și un subprogram pentru politicile climatice. În cadrul următorului buget pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027, Comisia propune majorarea finanțării pentru programul LIFE cu aproape 60 %.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului