Juniorii pregătiţi de Paul Codrea au parte de primele examene importante şi pe dreptunghiul verde. După ce s-a impus în etapele judeţene şi regionale, Politehnica Under 15 e gazda turneului sferturilor de finală (zona 3), fiind astfel între primele 16 formaţii din ţară la acest nivel.
Politehnica U15 a câştigat Seria 11 pentru a ajunge în această fază. Din grupa alb-violeţilor mai fac parte echipele AFC UTA Arad (2008), CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu şi Universitatea Craiova. Cele patru vor juca în sistem „fiecare cu fiecare”, o singură dată. Toate cele şase meciuri se dispută la Timişoara, pe „sinteticul” Bazei Sportive Nr. 2 a Politehnicii. Totuşi, în cazul în care vremea se va îmbunătăţi, e posibilă mutarea unor jocuri pe arena „Ştiinţa”. Primele două clasate din cele patru grupe ale sferturilor obţin biletele pentru grupele semifinale (6-10 mai, opt echipe).
„Sincer mă aştept să ne calificăm, mai ales că jucăm acasă. Asta e şansa noastră. UTA 2008, spun eu, e un adversar accesibil. Pe Târgu Jiu nu o cunosc, dar probabil cu ei ne vom lupta iar Craiova pleacă clar favorită. Sunt mult deasupra şi din punct de vedere al investiţiilor, îşi permit să facă selecţii în toată ţara… E un pic mai greu să ne batem cu ei, îi cunoaştem de la turneul Politehnica Centenar de anul trecut. Formează într-adevăr o echipă bună, dar nu ne dăm bătuţi înainte de meci”, a declarat Paul Codrea, antrenorul principal al Politehnicii U15.
Fostul internaţional al României se aşteaptă ca elevii săi să trateze în primul rând cu entuziasm turneul. „Pentru noi şi faptul că am câştigat pe Timişoara a fost deja un pas înainte, faptul că jucăm următoarea fază ar trebui să fie motivant. Sper că sunt entuziasmaţi, pentru că eu sunt! De abia aşteaptă şi ei meciurile, faptul că jucăm acasă e un mare avantaj. Practic jucăm pe terenul pe care ne antrenăm zi de zi, nu ar trebui să fie probleme”, a mai spus Codrea.
Printre jucătorii „de urmărit” ai Politehnicii la acest nivel se numără Eric Adam, selecţionat la echipa naţională U15, Bogdan Şteta, căpitanul echipei, fundaşul central Luca Ardel, Alex Matei şi Radu Angelo, ambii născuţi 2008, dar nu numai ei. Mai jos puteţi vizualiza întregul lot alb-violet Under 15.
Primul joc al alb-violeţilor U15 în această fază este mâine, 8 aprilie, de la ora 13:00, cu UTA Arad (n. 2008). Duminică, 10 aprilie, de la aceeaşi oră, e programat duelul cu Pandurii Tg. Jiu iar marţi, 12 aprilie, la ora 11:00, va începe ultimul joc, cu Universitatea Craiova.
Lot Politehnica U15: Albert Păsule, Mihai Enăşescu, Ştefan Botoca, Mario Matei (portari) – Eric Adam, Luca Ardel, Laurenţiu Axinia, Titu Bojin, Bogdan Bratu, Alexandru Cercel, Luca Chiş, Răzvan Diaconu, Călin Fazekaş, Darius Fotoniu, Răzvan Goia, Rareş Laza, Alexandru Matei, Medard Kulcsar, David Nagy, Angelo Radu, Deian Ranisav, Fabian Roşu, Rareş Sîrbu, Bogdan Şteta, Andrei Mircea, Damian Bogdan (jucători de câmp). Antrenor: Paul Codrea.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan