Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Liniștea și bucuria copiilor au prioritate – Deputat Carmen Holban

Astăzi celebrăm începerea anului şcolar 2022-2023. Folosesc pluralul pentru că, deşi această zi îi vizează direct pe copii şi adolescenţi, în sprijinul lor sunt implicaţi părinţii, dascălii şi oficialităţile locale şi judeţene. Elevii participă la deschidere cu emoţii şi entuziasm, în timp ce noi, adulţii, ne luăm măcar două minute din timpul de muncă pentru a ne aminti anii de şcoală.

Iar pentru că nostalgia mea a coincis şi cu inaugurarea de ieri a unei şcoli gimnaziale, aş dori să le împărtăşesc elevilor un mesaj. Sentimentul de recunoştinţă al unui “om mare” se intensifică atunci când poate să îi ofere ceva unui copil, mai ales dacă e vorba de educaţie sau accesul la aceasta. Dragi elevi, de câte ori aveţi ocazia, profitaţi de educaţie, epuizaţi toată informaţia pe care o primiţi şi apoi cereţi mai multă. Fiţi mereu în competiţie cu voi înşivă şi învăţaţi cum să concuraţi diplomatic şi cu ceilalţi.

Dragi “oameni mari”, susţineţi elevii. La fiecare început de septembrie ar trebui să le oferim mai mult decât în anul precedent, iar pe tot parcursul acestuia să îi încurajăm să îşi continue studiile şi să ajungă la performanţă şcolară. Liniştea şi bucuria copiilor au prioritate.

Mult succes tuturor în noul an şcolar!

 

Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița

Distribuie acest articol Oficial Media
Share