A doua etapă a proiectului de modernizare derulat la Școala Nr. 10 „Radu cel Mare” din Târgoviște a fost încheiată. Intervențiile au vizat amenajarea bazei sportive și refacerea curții instituției de învățământ. Proiectul este finanțat atât prin programul PNRR, cât și din fonduri de la bugetul național, valoarea totală ridicându-se la aproximativ 14 milioane de lei.

Finalizarea acestei etape a fost anunțată în cadrul unei conferințe de presă organizate la școală, la care au participat reprezentanți ai administrației locale: primarul Daniel Cristian Stan, viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma, secretarul general al Primăriei, Chiru-Cătălin Cristea, directorul unității, Elena Niță, și inspectorul școlar Ovidiu Nițescu.

Primarul Daniel Cristian Stan a declarat:
„Suntem la Școala ‘Radu cel Mare’ din municipiul Târgoviște, acolo unde a fost finalizată și cea de-a doua etapă de modernizare a acestei unități de învățământ. Este vorba despre construirea unei baze sportive care arată foarte bine, precum și despre reabilitarea curții școlii, astfel încât putem spune că avem o unitate de învățământ care arată foarte bine și oferă condiții excelente. Finanțările au provenit din două surse: pe de o parte PNRR, iar pe de altă parte bugetul național. Valoarea totală a investițiilor este de aproximativ 14 milioane de lei, bani cu care, cred eu, le oferim copiilor din cadrul acestei unități de învățământ condiții absolut excelente. Este o școală care deservește cel puțin două cartiere: Micro IV și Micro V, sau cartierul ‘Radu cel Mare’, așa cum este denumit astăzi. Este păcat să avem copii din aceste cartiere care să meargă la alte școli din oraș.”
Inspectorul școlar Ovidiu Nițescu a precizat:
„Această unitate de învățământ este un real câștig pentru comunitate. Elevii beneficiază de cele mai bune condiții, atât în ceea ce privește reabilitarea școlii și dotările primite prin PNRR, cât și în privința bazei sportive și a infrastructurii generale, care s-au schimbat radical în ultimii doi ani. Sunt convins că aceste proiecte vor deveni un punct de atracție pentru copiii care doresc să urmeze cursurile acestei unități de învățământ, iar numărul lor va fi în creștere.”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului