Conferința de presă organizată astăzi de către primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, alături de viceprimar Monica Ilie și city manager Gabriel Boriga, a avut în vedere informarea publicului cu privire la stadiul lucrărilor din cadrul proiectului de reabilitare și extindere a Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul”.
„Ne aflăm la Școala Gimnazială Mihai Viteazul din municipiul Târgoviște, aici, unde pe fonduri europene este în desfășurare unul dintre cele mai importante proiecte care au vizat vreodată vreo unitate de învățământ din Târgoviște. Este un proiect de peste 18 milioane de lei, un proiect, așa cum spuneam, cu finanțare europeană și un proiect care va schimba total ceea ce există ca și bază materială la Școala Mihai Viteazul. Iată că în spatele nostru avem deja noul corp de clădire, C5, care este clădirea care va găzdui 14 săli de clasă noi, laboratoarele, tot ce este necesar pentru suplimentarea numărului de clase, de la 22 în momentul de față, la 36.

Este cel mai mare corp de clădire pe care îl vizează noul proiect, dar în afara acestui corp de clădire se mai construiește o sală de festivități, se mărește sala de sport, de asemenea se construiește în spate o bază sportivă, cu tot cu vestiarele aferente bazei sportive. Mai mult, întreaga împrejmuire va fi schimbată, curtea școlii va fi refăcută, corpul vechi de clădire va fi reabilitat integral, inclusiv cu lucrări la structura de rezistență, tâmplărie și așa mai departe.
Avem deasupra acestui corp și o terasă circulabilă. Va fi, din acest punct de vedere, o investiție unică în peisajul investițiilor din municipiul Târgoviște pe ceea ce înseamnă unitățile de învățământ. Suprafața construită a școlii se mărește cu aproximativ 60% în urma acestei investiții. Această investiție va schimba din temelii școala Mihai Viteazul.

Din toamnă încep cursurile la Școala Mihai Viteazul
Ca și termen de execuție, îi asigur, atât pe elevi, cât și pe părinți și cadrele didactice, că anul școlar viitor îi va regăsi în această unitate de învățământ care va fi modernizată, reabilitată, extinsă, cu precizarea că avem și dotări aferente unității de învățământ.
La momentul de față este turnat planșeul la toate corpurile noi de clădire. De asemenea, se lucrează la instalațiile electrice, dar și la cele termice, la vestiare, la mărirea sălii de sport. Cu alte cuvinte, se lucrează la tot ce înseamnă front de lucru aici.
Sunt, în momentul acesta, undeva la 50 de muncitori. După ce vă voi prezenta și un mic stadiu pe ceea ce înseamnă celelalte investiții aflate în derulare, vom face și un mic tur. Rezultatul va fi obținerea unei școli care va fi una dintre cele mai moderne din România și spun acest lucru cu toată responsabilitatea.” a explicat Daniel Cristian Stan.
În legătură cu celelalte proiecte care se derulează în municipiul Târgoviște, primarul a mai declarat:
„Vorbind de celelalte investiții, în momentul de față se lucrează la centura municipiului Târgoviște pe mai multe fronturi: se lucrează la drumul nou, la pasajul de la Petru Cercel, atât la pilonii de susținere, cât și la partea carosabilă, la pasajul de la Aninoasa, urmând ca zilele acestea să se toarne și șapa de egalizare pe sensul de circulație care a fost deja frezat și unde s-au îndepărtat stâlpii de iluminat și s-au făcut parțial trotuarele.
De asemenea, se lucrează la sensul giratoriu de la intersecția „Petru Cercel” – șoseaua Găești, deci iată că se lucrează în foarte multe puncte pe centura municipiului Târgoviște, într-un ritm susținut. Cu privire la termenul de finalizare a proiectului de centură a municipiului Târgoviște, anul acesta va fi gata, inclusiv cu pasajele, iar în vară va fi gata partea carosabilă pe cei 15 kilometri care alcătuiesc centura municipiului Târgoviște. Așa cum am spus în numeroase rânduri până acum, de data aceasta centura municipiului Târgoviște va fi finalizată.
Se mai lucrează pe calea Ialomiței, dar și la cele două stații de pompare: una care este pe calea Ialomiței, alta care este pe Petru Cercel, stații de pompare care vor rezolva situația care este, în momentul de față, pe centură.
Se lucrează și la stadion, și la Skatepark, și la cele opt investiții care sunt în derulare în momentul de față pe zona de infrastructură educațională. A intrat în evaluare și cererea de finanțare pentru școala nr.6 „Tudor Vladimirescu”.
Se lucrează și la Parcul Mitropoliei, Piața Tricolorului, a început de ieri organizarea de șantier pentru proiectul de la Piața Revoluției, se lucrează pe șantierul din Sagricom, acolo unde administrația locală a început în urmă cu ceva vreme un proiect de reabilitare a străzilor. În linii mari, cam acestea sunt investițiile pe care le avem în derulare. Sigur, mai sunt și multe alte investiții pe zona de extindere a rețelelor de gaze și de canalizare.” a concluzionat Daniel Cristian Stan.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului