Lumina Sfântă care se pogoară, la Ierusalim, la Vecernia din ajunul Învierii Domnului, va ajunge, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și anul acesta, la Catedrala din Târgoviște.
Ea va fi oferită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon în cadrul Slujbei Învierii ce va fi oficiată împreună cu Sfânta Liturghie, sâmbătă, 19 aprilie 2025, începând cu ora 23.45.
Reamintim că Părintele Mitropolit Nifon va săvârși la Catedrala din Târgoviște, duminică, 20 aprilie 2025, începând cu ora 12.00, slujba Vecerniei din cea de a doua zi de Paşti sau Slujba a doua a Învierii, cum mai este cunoscută.
Invităm credincioşii să participe, în număr cât mai mare, la aceste evenimente pascale.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Prognoză astrologică pentru luna octombrie 2025
Super Lună plină în Berbec, 7 octombrie – Ies la iveală emoții îngropate și informații ascunse
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza