Lupta pentru dreptate a fost o caracteristică a acestui neam, sacrificiul pentru UNITATE a fost, deseori, suprem

”Români! Unirea este îndeplinită. Naționalitatea Română este întemeiată. În zilele de 5 şi 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul nației, aţi întrunit speranțele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiți Patria, veți şti a o întări. Să trăiască România! Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele, că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi fi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi veghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit şi pe cel ce m-a urât, neavând dinaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie ajutor”
Acestea sunt vorbele mari ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza, părintele României moderne.
Actul istoric de la 24 ianuarie 1859  Unirea Principatelor Române Moldova și Țara Românească,  înfăptuit la scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al acestora, a fost dovada că marile realizări sunt rezultatul voinței, dar mai ales al unității și strategiei comune.
Această unire a fost posibilă datorită deciziilor adoptate în Tratatul de Pace de la Paris din 1856 care  a pus capăt, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus și Imperiului Otoman, tratat ce prevedea intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a marilor puteri europene.
Tot datorită acestui tratat s-a hotărât înființarea așa numitelor „Adunări ad-hoc”, care să exprime dorința românilor referitor la unire. Trebuie amintit și faptul că aceste Adunări ad-hoc, care în expresie latină avea sensul de „pentru aceasta” sau „făcut anume pentru acest scop”, aveau un caracter consultativ, scopul lor fiind acela de a se vedea dorința poporului asupra organizării politice viitoare a celor două țări. Însă alegerile pentru Divanurile celor două principate nu au fost deloc pașnice, ba chiar au fost marcate de o serie de tensiuni ce au sporit considerabil incertitudinea în ceea ce privește unirea. Astfel, dacă în Țara Românească majoritatea opiniei publice susținea ideea Unirii, în schimb, în Moldova lucrurile au fost mult mai complicate, deoarece unioniștii reprezentați de personalități precum Alexandru Ioan Cuza ori Mihail Kogălniceanu, aveau ca opozanți
pe Gheorghe Asachi și Costache Negruzzi, ce doreau menținerea separării celor două țări, aceștia motivându-și opțiunea pentru neacceptarea unirii prin posibila decădere a Moldovei, după unirea acesteia cu Țara Românească. La acestă opoziție s-a mai adăugat scandalul iscat de caimacanul Nicolae Vogoride, adică locțiitorul marelui vizir otoman ce răspundea de Moldova, locțiitor care orbit de promisiunile otomane că îi va oferi domnia, dacă Unirea nu va avea loc , a falsificat rezultatul alegerilor din Moldova. Mai precis, Vogoride, a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc al Moldovei, anunțând pe reprezentanții Marilor Puteri că poporul moldovean, nu dorește unirea cu Țara Românească. Șansa a făcut însă ca Vogoride să se destăinuie prin scrisori, fratelui său aflat la Constantinopol, iar corespondența sa să cadă în mâinile unioniștilor moldoveni, corespondență ce a și fost publicată imediat în presa din țară și străinătate. Descoperirea fraudei a iscat un amplu scandal la nivel european, mai ales după ce Marile Puteri au rupt relațiile diplomatice cu Imperiul Otoman și au acuzat autoritățile turcești de implicare în fraudarea referendumului din Moldova. Pentru calmarea spiritelor și la insistența opiniei publice și a Marilor Puteri, falsele alegeri din Moldova au fost anulate și s-au organizat noi alegeri, de data asta văzându-se că toți aleșii moldoveni și-au dat acordul pentru unirea cu Țara Românească. Dar cu toate acestea, Marile Puteri nu au acceptat unirea deplină a celor două țări, ci numai varianta unei uniri parțiale, Principatele urmând a avea în continuare doi domni, două guverne și două Adunări Legislative, dar având însă în comun Armata, Înalta Curte de Casație și Justiție și o Comisie Centrală la Focșani, care avea să se ocupe cu elaborarea legilor de interes comun. Aceste detalii fiind stabilite, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domnitori de la Iași și București.
Astfel, la data de 5 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”,din Moldova a fost ales cu unanimitatea deputaților, drept domnitor al țării.
S-a așteptat apoi să fie desemnat alesul și în Țara Românească, numai că într-o ședință secretă a Adunării Elective de la București, la data de 24 ianuarie 1859, a fost ales în unanimitate, tot Alexandru Ioan Cuza, această alegere uimind atât pe alegătorii moldoveni cât și pe reprezentanții Marilor Puteri,  care s-au văzut puși în postura de acceptare a „faptului împlinit”.
Astfel, prin dubla alegere a lui Cuza, s-a făcut primul pas către definitivarea unirii depline a Principatelor, Române, act istoric de o deosebită importanță pentru înfăptuirea statului național român.
Devenit domnitor, Alexandru Ioan Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterile Garante, iar apoi pentru desăvârșirea unității constituționale și administrative, lucru care s-a realizat în 1862, când cele două principate române ce formau un stat unitar, au adoptat oficial numele de România.
”Românii trebuie să înțeleagă că sentimentul apartenenței la acest neam și la această istorie este unul sfânt, ce merită sărbătorit de-a pururea, nu doar la aniversări. Trebuie să pledăm în fiecare zi pentru unitatea în fapte. În contextul general actual, este nevoie să ne consacrăm spiritului românesc, să ne unim în jurul valorilor, să acceptam o scară corectă a valorilor în societate și să ne iubim țara.
Mai mult, dacă simțim cu adevărat românește, trebuie să acționăm în această manieră, să protejăm imaginea țării, să apărăm bogațiile ei și să promovăm valorile României, fie că vorbim de valori culturale, de valori umane sau de valori materiale.
Să nu uităm niciodată că țări sunt multe, însă Patria este una!
Alexandru Ioan Cuza a fost un unionist convins, unii politicieni ai vremii nu-i urmează întotdeauna exemplul, noi însă, da! Știu că mulți dintre dumneavoastră înțelegeți importanța consensului civic, știți cât bine face țării o imagine unitară, de pace socială, de înțelegere, dar mai ales de muncă în folosul neamului de care aparții. La 24 ianuarie, nu trebuie să ne amintim doar de faptul că sărbătorim unirea Moldovei cu Muntenia, ci și de tot ce a înfăptuit și realizat pentru România Alexandru Ioan Cuza, lucruri care sunt importante și în ziua de astăzi și care ar trebui să fie în atenția celor care conduc astăzi România. Sigur, mulți își amintesc de reforma agrară, legea agrară din 1864, când 400.000 de familii de țărani au primit pământ. Prin această decizie, Alexandru Ioan Cuza a desființat, practic, orice formă de feudalism. A făcut, de asemenea, o reformă administrativă, a unit satele, grupându-le în comune, apoi a înființat județele. De la reforma administrativă a lui Alexandru Ioan Cuza, a apărut denumirea de ”județ”. Să nu uităm nici de reforma electorală, prima reforma electorală în urma căreia cetățenii puteau vota. Extrem de importantă a fost reforma în Justiție. S-au înființat tribunale județene, curțile de apel, curțile de jurați și Curtea de Casație. S-au adoptat codurile penal, civil și comercial, în 1865. Dar ce vreau să amintesc astăzi, într-o zi emoționantă pentru toți românii și în care nu trebuie să fugim de acest cuvânt – ”patriotism”, este că, în această zi, trebuie să vibreze în noi dragostea de țară, patriotismul și mândria că suntem români. Vreau să amintesc și faptul că Alexandru Ioan Cuza a pus un mare accent și pe Educație. A dat, în acest sens, o lege care sancționa părinții ai căror copii nu frecventau școlile, dar nu trebuie uitat nici că a introdus educația gratuită, indiferent de situația socială a copiilor, indiferent din ce familii proveneau aceștia. Iată că, de la Alexandru Ioan Cuza, educația era considerată pilonul important al unei societăți care vrea să se dezvolte, să progreseze. Alexandru Ioan Cuza a făcut multe lucruri curajoase și demne. Poate că acest curaj cu care a adoptat aceste măsuri i-au atras și ura unora… dar trebuie, înainte de toate, să ne amintim de patriotismul și demnitatea cu care a acționat acest mare domnitor al României, înfăptuită prin unirea Moldovei cu Muntenia, la 24 ianuarie 1859.
Lupta pentru dreptate a fost o caracteristică a acestui neam, sacrificiul pentru UNITATE a fost, deseori, suprem. Să nu ne dezamăgim înaintaşii!
La mulți ani, România, la mulți ani, dragi români și să nu uităm că am avut mari domnitori, oameni patrioți, care au realizat România de astăzi. Între ei, Alexandru Ioan Cuza, este o personalitate ce nu trebuie uitată niciodată!
Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română, pentru o Românie frumoasă, unită, stabilă şi puternică!”a ținut să transmită în mesajul său, europarlamentarul Maria Grapini.

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share