Mai bine golan decât ong-ist, mai bine patriot decât securist. Românii lui Dan au tot – cei ai lui Simion nu au nimic

Pe România nimeni nu a vrut s-o facă bine. Atât s-a lucrat la ea cu diplome, doctorate și posturi TV, că a ieșit un hibrid între ospiciu și mănăstire părăsită. România nu seamănă cu o țară. Aduce mai degrabă cu orașul acela de nebuni din Cartea lui Eli, filmul cu Denzel Washington. O locomotivă care merge pe lângă șine, un tren indian cu toți pasagerii la clasa a treia, urlând pe la geam: „Mai e mult până la Mumbay?”

Românii lui Dan au tot- cei ai lui Simion nu au nimic

Și în tot acest dezastru cu față de democrație, nu putea să apară decât unul ca Simion. Un fel de domnitor deghizat în om al străzii. Gură nespălată dar intenții curate, voce de galerist și vocabular de miner cu idealuri, mână grea dar inimă de copil crescut între tricolor și foame. Te uiți la el și zici: „E nebun!” Te uiți a doua oară și zici: „Nu, frate… e al nostru, e așa cum a ajuns țara.”

Simion înjură în gând când tace. Și când deschide gura, e concert de blesteme și strigăt de disperare. Nu arată ca unul crescut în vile, ci mai degrabă seamănă cu un plod crescut în apartamente cu igrasie și frigider gol. Nu știe ce e „networking”, dar știe când cineva vinde țara pe bucăți. Nu a făcut parte din beizadelele lui Dan. Aia vin din puf și au de toate. nu ca românii de rând.

Nu vorbește frumos pentru că țara asta a fost furată de oameni care vorbeau prea frumos.

El nu umblă cu delicatețuri. Nu are. Poporul nu i-a dat. El e produsul unei generații crescute cu poftă de scandal, pâine cu promisiuni și apă caldă de la de la robinetul secat al lui Nicușor. El nu vine să reprezinte poporul. El e ca poporul, nnu ca o poezie de Emil Brumaru. Zici că e nebun, dar nu e – e revolta cu chip de om. E născut din țipetele revoluției și scuipații minerilor. Are bătăile lor în carne, e crescut pe asfalt, în cartier, între protest și promisiuni neonorate.

La o dezbatere încearcă să fie amabil, dar simți cum tremură masa. Nu e bine să-l strângi de mână că s-ar putea să ți-o dea ție pe cealaltă. Nu-i arăta degetul că îți răspunde cu un pumn. Nu e politician, e dinamita care-a explodat prea târziu. Scăpat de la spitalul de nebuni? Nu. Trimite-l acolo și te internezi și tu. El e ce-a rămas din românul normal după 35 de ani de umilință.

România e leșinată ca Nicușor Dan și are nevoie de Simion care aleargă de 15 ani cu țara în spate

Tara? Praf. Pământul? Împărțit ca pizza rece. Instituțiile? Comă profundă. Funcționarii? Zici că-i vezi pe toți într-un clip de Pink Floyd – aliniați, lipsiți de chip, bâiguind legi făcute de alții. România nu mai e condusă. Se târăște. Se zbate. E lesinată, ca Nicușor Dan. Și tocmai de aceea, nu mai are ce face cu un profesor. Ultimul profesor-primar a dormit zece ani și s-a trezit fără să spună nimic. A fost un ceas deșteptător care n-a sunat niciodată. Lasă că vine Fritz dacă nu iese Dan, fiindcă este anotimpul primarilor.

Simion n-are timp să doarmă. Are mâncărimi în fund, este egoist, ascunde mâncarea, dar cu toate astea are dureri în suflet. N-are răbdare, n-are somn, n-are diplomație. Are energie de stadion, sete de dreptate și pumni de dat. Aleargă cu țara în spate și pare că n-are nici el habar unde se duce, dar măcar se duce undeva. Spre ceva.  Pentru că știe ce vrea pentru țară. Spre altceva decât mlaștina în care stăm cu toții.

E un huligan patriot. Un golan vaccinat cu serul revoluției și care nu a trecut la ong-ism. Nu e prost, arde doar, la fel ca România. Nu-l poți urmări – nici el nu se poate urmări. Zice una, face alta, dar în toate e o singură constantă: dragostea de țară. Brută, fără menajamente, fără „doar dacă”.

Simion e calm ca un fulger. Se adună, se încarcă, și… buuum! Țipă, dă cu pumnii, varsă un suc pe costum și îți amintește că trăim. Că existăm. Că încă mai e ceva viu în țara asta obosită de cumințenie moartă a hoților olimpici care fură și vinde câte ceva din ce a mai rămas.

Beizadelele lui Dan au tot, România are nevoie de un golan pentru cei care nu mai au nimic

El n-are program de guvernare dar are instinct. N-are planuri,  are urlete. N-are aliați are nervi cât casa de te pregătești să-i dai o pastilă. N-are un trecut strălucit la Sorbona, dar pare că vrea un viitor și se pare că României niciun altfel de om nu-i poate oferi o speranță, un viitor. Cei cu trecut strălucit au vândut până la ultima picătura de viață din România. Poporul are nevoie de un om ca el, nu ca beizadelele lui Dan (gata adormiți și plini de bani).

Un nebun? Da. Dar poate că România, în halul în care a ajuns, nu mai are nevoie de savanți. Are nevoie de un nebun care urlă la microfon: „Ajunge!”. Și dacă între două blesteme mai scapă și trei înjurături, poate e mai util decât o mie de diplome și zece ani de tăcere academică. Pentru că aici a ajuns țara, așa au ajuns oamenii, noi nu putem avea altceva decât ceea ce suntem. Poporul trăiește ca Simion, nu ca Dan. Cei ca Dan au tot ce au nevoie, nu au nevoie de președinte.

Simion nu e ce-am visat. Dar e ce-a ieșit din visul nostru stricat. Și poate, în stilul lui zgârcit în logică dar bogat în furie, e singurul care are curajul să spargă geamul din casa în flăcări.

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media