Vineri, 29 martie 2024, la ora 12:30, se va pune în funcțiune pentru locuitorii și pentru turiștii, Telecabina care facilitează accesul în Cetatea Devei.
Noul ascensor care va facilita accesul în Cetatea Deva va avea o capacitate de 30 de persoane. Investiția a cuprins și modernizarea instalației de transport înclinat, a sistemelor de comandă și siguranța funcțională a acestora, modernizarea celor două stații între care circulă telecabina, amenajarea și refuncționalizarea zonei de așteptare în zona pietonală de la poalele Dealului Cetății, redimensionarea camerelor tehnice în cele două stații, modernizarea grupurilor sanitare, adaptarea rampelor pentru persoanele cu deficiențe neuromotorii la standardele și normativele în vigoare.

În zona de așteptare au fost montate bănci, coșuri de gunoi, a fost realizat iluminatul exterior cu led, au fost plantați copaci ornamentali și rondouri pentru flori. De asemenea, a fost iluminat arhitectural grupul statuar al gimnastelor.

O noutate este faptul că, vizitatorii monumentului istoric vor putea să-și cumpere bilete pentru telecabină, folosind un sistem de e-ticketing. Această investiție face parte din strategia de dezvoltare a municipiului Deva în ceea ce privește promovarea, dezvoltarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural precum și dezvoltarea activităților economice din domeniul turismului.
Valoarea totală la finalizarea investiției (cu TVA) este de peste 4 milioane de euro.
Reamintim că vechea telecabină a fost pusă în funcțiune în anul 2005 și avea o capacitate de 16 locuri. Instalația și echipamentele erau depășite din punct de vedere al sistemelor funcționale iar telecabina nu mai făcea față afluxului mare de turiști.

Noua telecabină cu capacitate aproape dublă va respecta toate cerințele obligatorii conform normelor și standardelor în vigoare și va crește siguranța de transport pentru cei care vizitează monumentul istoric.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului