Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Maraton STRAJA ediția a III  a  cu surprize plăcute pentru toți concurenții mici și mari

A mai trecut o ediție a MARATONULUI STRAJA.  Cea de-a III a . Acesta a reunit la start alergători valoroși din Valea Jiului, dar și concurenți de la cluburile mari sportive din țară.

Voluntarii și principalul organizator,  Georgeta Manolache, au făcut în așa fel încât , traseul a străbătut un loc sfânt, vechea graniță dintre România și imperiul austro-ungar, mulți dintre concurenți, declarând că, au rămas impresionați de peisaje și de zona pe care au străbătut-o.

”Loc mai fain ca aici nu găsești,  cât îi umbla! După mine, îi cel mai fain loc de pe ”Dru­mul lui Mihai”  Ui’ ce culori sunt acu­ma, toamna! Apăi, primăvara, ce frumusețe, vara, cum miroase câmpul a flori, iarna se vede tot plaiul alb, până încolo, cătră Retezat. Păntru noi, drumul ăsta nu-i nici ”Drumul neamțului” nici ”Drumul diligen­țelor” cum spun alții,  pentru noi,momârlanii care urcăm aci în munte cu oile sau vitele,  drumul ăsta îi ”Drumul lui Mi­hai”, spunea  mândru, un cioban, pe care l-am întîlnit sus, în munte.

Peste 78 de concurenți s-au aliniat la start, încă de dimineață, competiția fiind una plină de obstacole, dar bine marcată și  cu surprize.

” Cum a fost? Atât de frumos,  dar atât de greu, chiar nu mi-am imaginat. Extrem de tehnic, după o coborare de trei km pe pârtie încheiată cu o cădere și alunecare pe fund, o urcare de cinci  km horror. Pământul ud, plin de frunze și pietre alunecoase, cărări pe margina prăpastiei, trecere prin grotă, urcări in patru labe, cele mai multe, dar toate astea,  într-un peisaj absolut superb, cu râuri , cascade, grotă, copaci cu frunze în toate culorile. Scap de zonă și  intru în traseul de cros, un pic de urcare, după, o zonă de drum forestier, alergabilă, și o urcare nesfârșită până pe Vârful Mutu, 1747 km, cel mai înalt punct al traseului, dupa care,  o coborîre abruptă de 1,5 km pe pârtiile de schi.  A fost o experiență minunată, o zi frumoasă de toamnă,  alături de oameni dragi. Mulțumim Georgeta Manolache pentru tot, în primul rând pentru marcaj, extraordinar de bine făcut, pentru tratație și pentru atmosferă” a declarat Voichița Covaciu, una dintre campioane.

Cei mai fericiți dintre concurenți au fost cei peste 50 de copii care s-au întrecut pe sine, dar, câștigători au fost cu toții, deoarece,  cu ajutorul sponsorilor și celor care au contribuit la buna desfășurare a concursului sportiv, au fost premiați. Toți concurenții au primit din partea organizatorilor tricouri și o mare de verde neon a însuflețit duminică Strațiunea Straja  din Lupeni. Iar vremea a fost una superbă, un soare generous,  cele mai inedite imagini fiind imortalizate pe camera de fotografiat și postate pe rețelele de socializare.  Inedite au fost medaliile și trofeele, realizate de meșterul  Petrescu, de la Călimănești, pe care l-am întâlnit un urmă cu câteva luni, atunci, când ieșeam  cu micii sportivi, de la Aqua-landul local, unde  ne-am distrat două  zile, împreună. Acesta a fost de acord să le confecționeze, utilizând mascota stațiunii, pe Baloo. Și putem spune că, premiile de la Straja, au fost unele unicat, la nivel național.

”Un concurs marca Georgeta Manolache alias  GETA MINERIȚA, cu trasee de concurs spectaculoase, tehnice și solicitante,  care au străbătut frumoasele chei ale Brăiței, pârtiile de schi din stațiunea Straja și golul alpin din Munții Vâlcan. Vremea a fost numai bună pentru alergat, iar entuziasmul concurenților și sustinătorilor au desăvârșit acest eveniment.  Felicitări GETA și ACS STRĂJERII LUPENI pentru organizare! Mulțumim voluntarilor și fotografilor!  Felicitări concurenților care au participat la toate probele!” a spus și Cristian Țopescu, un alt premiant. Dincolo de emoțiile trăite acolo, în competiție, putem spune că și spirtul de echipă a fost la ordinea zilei mai ales în rândul voluntarilor care au sprjinit pentru buna desfășurare a competiței , cei de la SAN MONTAN, sponsorilor și tuturor celor care,  și-au adus aportul la reușita  MARATON STRAJA 2022, începând de la Primăria Lupeni,   consilierilor locali împlicați în acțiune , Mihaela Cazacu care a și premiat o parte din sportive din partea Lions Club Via Regis, care  a devenit anul acesta partener. Desfășurat pe mai multe categorii, maraton(36,5 km), semimaraton(20,7 km), cros(11,7 km) și cursa copiilor,  acest concurs se leagă de numele Georgetei Manolache, care este organizatorul principal alături de ACS Stajerii Lupeni, și ca de obicei minunații susținători ai acestui sport, sponsori din Lupeni și întreaga Vale a Jiului. Să nu-i uităm pe gazde , cei  de la Comexim R, care au pus la dispoziție locația unde voluntarii și sportivii au fost premiați, Cabana Edelweiss și soții Moroșan, care a oferit sejururi gratuite în stațiune,  cei de la Salvamont și Jandarmeria Montană, care au fost mereu pregătiți să intervină, în cazuri neprevăzute, dar, duminică nu a fost cazul, CLUBUL DE PRESĂ VALEA JIULUI,  ca partener media și mulți mulți alții.

GPX-uri:
Cros
https://time-it.go.ro/2022/MaratonStraja/Cros_Straja.gpx
Semi
https://time-it.go.ro/…/MaratonS…/Semimaraton_Straja.gpx
Maraton
https://time-it.go.ro/2022/MaratonStraja/Maraton_Straja.gpx

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share