Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Mare hram la Mănăstirea LAINICI din Defileul Jiului

PS Mitropolit Academician Dr. Irineu  Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, ÎPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, PS Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei și PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților,  împreună cu zeci de preoți din toată Oltenia,  au fost alături de cei peste 1.000 de credincioși veniți din toate colțurile țării la hramul Schitului Locurele  Schimbarea la Faţă a Domnului –  Mănăstirea Lainici din Defileul  Jiului.

IPS Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre însemnătatea teologică a marelui Praznic. „Această mare sărbătoare a Bisericii noastre are pentru noi o însemnătate cu totul aparte, tocmai datorită faptului că toate puterile cereşti, sfinţii şi cuvioşii care s-au nevoit aici aşteaptă cu mare bucurie această prăznuire. Cunoaştem acest lucru din viaţa Sfântului Sava de Ierusalim, căruia Dumnezeu i-a descoperit în chip tainic această aleasă frumuseţe a prăznuirii. Putem spune aşadar că sărbătoarea care ne este pusă înainte este în primul rând o icoană a împărăţiei lui Dumnezeu, pentru că acolo toţi sfinţii şi drepţii, Maica Domnului şi Mântuitorul Iisus Hristos sălăşluiesc laolaltă în bucurie negrăită”, a spus IPS Părinte Irineu. Arhiepiscopul Craiovei a evidenţiat lucrarea plină de har a Sfintei Mănăstiri Lainici, amintind că ”bucuria marelui Praznic va fi completată de avizarea textelor liturgice din slujbele cuvioşilor mărturisitori Visarion Toia, Gherasim Iscu şi Ioan de la Horezu, propuşi de Mitropolia Olteniei spre canonizare”.  Pentru aleasa lucrare pastorală şi jertfa călugărească rânduită în slujirea cinstitului aşezământ monahal din Defileul Jiului, părinţii ieromonahi Visarion şi Ignatie au fost ridicaţi la rangul de protosingheli.

În contextul Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, Mănăstirea Lainici a găzduit şi lucrările Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, prezidat de IPS Părinte Irineu. În cadrul şedinţei de lucru, părinţii arhiepiscopi şi episcopi au avizat textele liturgice ale slujbelor celor trei cuvioşi părinţi propuşi spre canonizare. În acest sens, părintele arhim. Ioachim Pârvulescu, stareţul Sfintei Mănăstiri Lainici, a prezentat argumentele care susţin canonizarea cuviosului părinte Visarion Toia, fost stareţ al mănăstirii, mărturisitor al lui Hristos în vremea prigoanei comuniste. De asemenea, preacuvioasa maică Antonia Popescu, stareţa Mănăstirii Tismana, a prezentat viaţa părintelui Gherasim Iscu, ultimul stareţ al ctitoriei Sfântului Nicodim. La rândul său, IPS Părinte Varsanufie a adus în atenţia sinodalilor olteni argumentele de canonizare a părintelui Ioan de la Horezu, teolog învăţat şi sfetnic de taină al Sfântului Constantin Brâncoveanu.

File de istorie:

Pe data de 6 august 1849, Părintele Luca a plecat de la schit spre Mănăstirea Tismana, unde dorea să slujească împreună cu ceilalți preoți de acolo, cu ocazia praznicului Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos. Pe drum, a avut o vedenie minunată: i s-a arătat o lumină albă, iar un glas i-a spus să plece de acolo până la un râu mare dinspre răsărit și să caute în susul lui, iar la Muntele Gropul să înalțe jertfelnic de închinare. Părintele Luca nu auzise până atunci de Muntele Gropul și nu știa unde se află, dar după ce s-a spovedit și s-a sfătuit cu duhovnicul și cu starețul, a înțeles că vedenia a fost de la Dumnezeu și a plecat să caute acel loc și să facă ce i se poruncise.Timp de câteva luni a umblat zadarnic prin toate hârtoapele de pe munții din lungul Jiului (căci acesta era râul mare la răsărit de Tismana), până când, obosit și deznădăjduit, s-a dus la Schitul Lainici să se odihnească și să-și mai ia ceva hrană de drum. După o noapte de odihnă, a pornit din nou în căutare. Cam după o oră de mers spre apus, pe o cărare, a întâlnit un copilandru care mâna un ciopor de câteva oi. Prin zonă văzuse numai păduri de fag, în care oile nu aveau ce paște, fapt pentru care l-a întrebat pe copil unde duce oile la păscut. Copilul i-a răspuns ca sunt mai sus niște „locurele”. Părintele l-a urmat pe copilandru și după încă o oră de mers au ajuns într-o poiană largă, cu iarba verde și mătăsoasă și scăldată de lumina soarelui. Puțin mai departe a găsit și un izvor cu apa limpede și rece. Tot de la copil a aflat ca muntele pe care se afla poiana de la Locurele se numește „Gropul” și atunci a înțeles că acesta era locul unde i se poruncise să înalțe schitul. Părintele Luca s-a întors acasă, a vândut partea de avere pe care și-o oprise pentru suflet și a cumpărat poiana de la Locurele de la cei care o aveau în proprietate. Între anii 1850-1852, ajutat de un alt preot, Contandin Cartianu, a construit o biserică de lemn și câteva chilii, înzestrând totodată schitul cu cele trebuincioase pentru slujba și pentru viața monahilor care doreau să se nevoiască aici. Ulterior, Părintele Constandin Cartianu s-a calugarit și el la schit, cu numele Cleopa. Mentionăm ca Luca și Cleopa sunt numele celor doi ucenici ai Mântuitorului care L-au întâlnit după Înviere pe drumul spre Emaus.O catagrafie din arhiva Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, datată 23 iunie 1854 arată ca în acel moment schitul era funcțional și avea biserica nouă de lemn, cu prestol de lemn, acoperită cu șindrila de brad, veșminte, cărți și obiecte de cult, șase case de lemn acoperite cu șindrilă, livada de pruni, o pivniță nouă, 10 stupi, 20 de capre cu iezii lor și 6 pogoane de pământ în jurul schitului.
Susamintita catagrafie a fost întocmită de Diadoh, exarhul Episcopiei Râmnicului, atunci cînd Cuviosul Irodion Ionescu a fost numit stareț al Mănăstirii Lainici și al Schitului Locurele.
Se pare ca Sfântul Calinic, care era episcop al Râmnicului în perioada respectivă, nu a fost mulțumit de biserica de lemn de la Locurele, fapt pentru care, după unele discuții cu privire la soarta acestui schit, a hotărât ca aceasta sa fie înlocuită cu una de zid. Biserica de zid, care există și astăzi, a fost ridicată între anii 1855-1858, de aceiași ctitori, Ieromonahii Luca Stolojan și Cleopa Cartianu. Inițial, biserica nu a fost pictata, ci numai văruită.În 1857, Sfântul Calinic a donat schitului și un set complet de mineie, pe care a notat acest lucru cu mâna sa. În 1859, Ieromonahii Luca și Cleopa au anunțat Episcopia Râmnicului ca noua biserică a schitului este gata și au cerut aprobarea pentru sfințire. Din corespondența rămasă de la ei, rezultă și faptul ca acest schit a fost dăruit ca metoh al Mănăstirii Lainici, chiar de către ctitori, cu binecuvântarea Sfântului Calinic. După ce s-a asigurat ca schitul are toate cele necesare, pe data de 31 martie 1860, Sfântul Calinic a aprobat sfințirea acestuia. Slujba de sfințire a fost săvârșită tot de el, pe data de 6 august 1860, data la care a fost stabilit și hramul schitului. A fost ales praznicul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) ca hram al Schitului Locurele, deoarece pe această dată a avut Părintele Luca Stolojan viziunea minunată în care i s-a poruncit să zidească schitul. În această alegere, Sfântul Calinic a ținut cont și de faptul că praznicul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos are o profundă semnificatie isihastă, fiind astfel foarte potrivit cu specificul schitului.
Confiscarea averilor mănăstirești de către Cuza a afectat și Mănăstirea Lainici și Schitul Locurele, dar cele două lăcașuri de cult au continuat să funcționeze și după această dată.
Se știe că ieromonahii Luca și Cleopa au slujit aici până la moarte, dar nu se cunoaște data exactă a adormirii lor întru Domnul. Dintr-o însemnare datată 1886, rezultă că, în acel an deja era aici un alt preot, ieromonahul Meletie. Aceeași însemnare precizează ca în anul respectiv a fost reparat acoperișul bisericii, de către Radu și Constandina Cartianu, care erau fiul și nora ieromonahului Cleopa. Pe 9-10 august 1889, episcopul Ghenadie Enaceanu a vizitat Mănăstirea Lainici și Schitul Locurele. Din însemnările lui, rezultă că, la acea dată schitul necesită reparații și mai avea un singur viețuitor, schimonahul Ioanichie. În urma acestei vizite, a fost adus aici Ieromonahul Dionisie Ștefănescu, care a primit ascultarea de a se ocupa de refacerea schitului. Sub conducerea lui, între anii 1892-1897, s-au desfășurat ample lucrări de reparații și tot atunci biserica a fost pictată. Ctitorii restauratori au fost Ieromonahul Dionisie Ștefănescu, Radu și Constandina Cartianu, precum și deputatul gorjean Dincă Schileru cu soția sa Maria. Alături de ei au mai contribuit la repararea și pictarea bisericii Ioan Oprușan, Nicolae Panoiu, Scarlat Guțescu, Ioan G. Horhoianu, I. M. Horhoianu și C. Tascău.
Pictura a fost executată de pictorul Ion Oprușan și ucenicii lui, în stil realist-naiv. Acest pictor era născut în anul 1833 în Ardeal, la Orăștie și ulterior s-a stabilit la Dobrița, în județul Gorj, unde a rămas până în 1906, când a murit. Pictura lui, în stil realist-naiv, era destul de apreciată în acea epocă și de aceea a fost solicitat să picteze mai multe biserici din nordul Olteniei, cum ar fi cele de la Dobrița, Peștișani sau Curtișoara.Cu binecuvântarea Episcopului Ghenadie Enăceanu, Schitul Locurele a fost resfințit pe 6 august 1897, de către Protoiereul Județului Gorj, Econom Stefan Nicolăescu. În timpul primului război mondial, în această zonă s-au dat lupte grele, fapt pentru care Mănăstirea Lainici și Schitul Locurele au fost avariate, iar călugării au trebuit să plece.Viața monahală s-a reluat după război, în anul 1919, în condiții destul de grele, deoarece invadatorii unguri jefuiseră și distruseseră tot ce s-a putut. În anul 1934, sub conducerea Starețului Visarion Toia a fost ridicat corpul de chilii aflat în fața bisericii, a fost reparată bucătăria și a fost ridicat un grajd nou din bârne. În anul 1957, sub conducerea Starețului Calinic Caravan s-au desfășurat lucrări de reparații la biserica schitului. A fost consolidată temelia cu bolovani mari de piatra și a fost înlocuit vechiul acoperiș de sindrilă cu unul de tablă zincată. Decretul comunist din 1959, prin care mulți călugari au fost obligați să revină la viața civilă, a afectat și obștea Mănăstirii Lainici și a Schitului Locurele, dar cele două locașuri monahale au continuat să funcționeze cu personal mai redus. Timpul a continuat să-și pună amprenta asupra schitului și biserica s-a deteriorat treptat, astfel că la începutul secolului XXI ajunsese într-o stare deosebit de proastă. Datorită acestui fapt, în anul 2006 au început o serie de lucrări de refacere a bisericii: au fost refăcute părțile de zid care se prăbușiseră, au fost consolidate zidurile de la temelie până la acoperiș cu centuri de beton, a fost înlocuit acoperișul și ferestrele, a fost refăcută tencuiala exterioară, urmând ca în viitor să fie restaurata și pictura. Viata monahală continuă și în prezent, după rânduiala tradițională a schiturilor: Sfânta Liturghie se săvârșește în duminici și sărbatori, iar în timpul săptămânii monahii se nevoiesc la chilie.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share