
Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște își întâmpină publicul cu o expoziție inedită în cadrul Festivalului Artelor Spectacolului din Târgoviște – BABEL F.A.S.T. 2016. Intitulată „Mari artişti români”, expoziţia este compusă din 20 de mozaicuri superbe, alcătuite cu mult talent după imaginile stilizate ale unor monștri sacri ai scenei românești.
Unii dintre artiștii reprezentați au trecut în neființă, precum Mircea Albulescu, Toma Caragiu, Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică, Grigore Vasiliu-Birlic, Jean Constantin, Nicu Constantin, Colea Răutu, în timp ce alții sunt încă slujitori energici ai artelor dramatice, cum sunt Radu Beligan, Florin Piersic, Tamara Buciuceanu si Draga Olteanu Matei.
Portretele fac parte din colecţia „Dr. Nicolae-Ioan Vrâncean” și sunt semnate de artiștii plastici brașoveni Andrea Szentkiralyi și Tudor Așciu.
Expoziția este realizată cu sprijinul Asociaţiei AVV și poate fi vizitată gratuit în fiecare zi la sediul Teatrului „Tony Bulandra” de pe Bulevardul Regele Carol I, nr. 43 din Târgoviște.
BABEL F.A.S.T. – Festivalul Artelor Spectacolului Târgovişte, ajuns la cea de-a VI-a ediţie, se desfășoară între 4 şi 12 iunie a.c. în Târgoviște. Evenimentul este organizat de Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, cu susţinerea Consiliului Local, a Primăriei Târgovişte şi a Institutului Cultural Român.
Vor participa invitați din peste 47 de ţări, printre care: România, Portugalia, Germania, Franţa, Algeria, Iran, Cehia, Danemarca, Polonia, Rusia, Belgia, Irak, Marea Britanie. Programul festivalului va începe zilnic la ora 18:00 cu spectacole desfăşurate pe Platoul Prefecturii și Centrul Vechi al municipiului, iar serile vor debuta cu spectacole pe scenele Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște.
Biroul de Relații Publice
Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște
Persoana de contact: Alexandra Popa, PR & Marketing
Tel: 0040 757 212 539, e-mail: pr@tonybulandra.ro
Teatrul Tony Bulandra, Bulevardul Regele Carol I, nr.43, Târgoviște, 130024, Dâmbovița, România
Website: www.tonybulandra.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului