Ieri, a fost o zi plină pentru europarlamentarul Maria Grapini. A avut mai multe intervenții în plenară, o discuție bilaterală cu ministrul maghiar pe tema aderării la Schengen, care a confirmat că atâta timp cât Ungaria deține președenția UE, în programul propus este și primirea țării nostre în spațiul Schengen și terestru. Totodată europarlamentarul român, în calitate de raportor din partea PE și președintele Roberta Metsola, au participat la semnarea acordului dintre Parlamentul European si Consiliul pentru Regulamentul pentru etichetarea fertilizantilor pe care, l-a negociat în numele Parlamentului european.
Europarlamentarul Maria Grapini, membru în grupul S&D, a reușit să negocieze, la începutul acestui an, în calitate de raportor, în numele Parlamentului European, un Regulament extrem de important privind etichetarea fertilizanților.
„Mândră că sunt român! M-am opus propunerii de a avea doar etichetă digitală! Fermierii noștri din România și consumatorii finali, persoane fizice, nu au, toți, posibilitatea, abilitățile necesare și nici condițiile tehnice de a citi etichete digitale! Totdeauna, am analizat fiecare amendament sau propunere în funcție de impactul pe care îl va avea în România! Consiliul și Comisia Europeană au acceptat propunerile! Sunt bucuroasă că am reușit să impun amendamente favorabile consumatorilor și siguranței, în interesul fermierilor și consumatorilor finali!”, a precizat, la finalul negocierilor, eurodeputatul Grapini, vicepreședinte al Comisiei pentru piață internă și protecția consumatorilor.

De asemenea, la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, Raportul eurodeputatului Grapini privind etichetarea fertilizanților a fost votat, în plenul Parlamentului European, cu un singur vot împotrivă.
În context, Maria Grapini a declarat că „a susținut și s-a luptat” cu toate grupurile politice din Parlamentul European pentru a se menține, în cazul fertizanților, pe lângă eticheta digitală, și eticheta fizică.
Potrivit europarlamentarului Grapini, motivația acestui vot a fost clară, în sensul în care, mai ales în mediul rural, nu avem implementată digitalizarea aferentă.
Eurodeputatul și-a donat indemnizația pe o lună, din PE, în sprijinul persoanelor afectate de inundații!
În contextul inundațiilor devastoare din Europa de Est, în special ale celor din România, europarlamentarul Maria Grapini a cerut, în plenul PE de la Strasbourg, Comisiei Europene și Parlamentului European, să dea dovadă de solidaritate și să doneze indemnizația pe o lună, pentru sinistrați.
„Nu pot să încep decât prin a transmite condoleanțe familiilor ale căror membri și-au pierdut viețile în țările din Est, numai în țara mea, România, fiind deja opt decedați. Este dezastru! Dacă, totuși, cineva se îndoiește de amploarea acestui dezastru, uitați-vă la imagini. Copii care scot din școli nămol, militari, jandarmi, voluntari care scot pe brațe, din locuințe inundate, oamenii. Este important nu doar să clamăm solidaritatea, ci și să o demonstrăm prin fapte concrete!”, a punctat, în prezența comisarului european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, eurodeputatul Grapini.
Maria Grapini a precizat că este nevoie urgentă de alocarea fondurilor necesare, în contextul în care, susține eurodeputatul, nimic nu este mai important decât viața oamenilor.
De asemenea, eurodeputatul – care a anunțat că-și va dona indemnizația pe o lună – a lansat o provocare către oficialul european prezent la dezbateri.
“Vă provoc, domnule comisar: Spuneți-i, doamnei președinte, Ursula von der Leyen, haideți să facem cu toții un gest de solidaritate și să ne donăm indemnizația pe o lună. Am calculat și am face o mie de case, dacă toți ne-am dona indemnizația pe o lună!”, a mai spus Maria Grapini.
Potrivit acesteia, oamenii au nevoie de susținere și de fapte concrete, pentru că doar în acest mod poate crește încrederea în instituțiile europene.
„ Noi, cei de aici, trebuie să le arătăm oamenilor, nu numai că dezbatem, ne cerem scuze și ne rugăm pentru ei, ci și că le oferim ajutoare concrete!”, a adăugat, în intervenția sa, Maria Grapini.
Totodată, aceasta a fost revoltată de atitudinea unui europarlamentar de la AUR și a taxat acest lucru printr-o scurtă declarație: ”Cât de răuvoitor să spui în Parlamentul European, când se dezbate solicitarea de acordare de ajutoare pentru cei afectati de inundații, că România nu a facut ce trebuie, deci nu merită banii, asta se înțelege! Asta a spus Europarlamentarul aur ! Azi era momentul să cerem bani din bugetul UE pentru românii rămași fără tot ce au adunat o viața! Blamarea României în Parlamentul European nu duce decât la tăierea fondurilor și creșterea neîncrederii . Rușine! Nu așa ajutați România, domnilor de la aur!”
A fost semnată rezoluția prin care se cere ajutor financiar din bugetul UE, pentru calamități
”La insistența delegației române din S&D, România a fost trecută în această Rezoluție. Sper să se trimită urgent din țară situațiile dezastrului, pentru a se primi bani, să poată fi ajutate familiile rămase fără case și bunurile acumulate cu munca de o viață!

Până atunci să facem un efort de solidaritate, să le asigurăm strictul necesar” a îndemnat europarlamentarul român.
Maria Grapini va fi prezentă, sâmbătă, în Galați, în orașul în care s-a născut, si va dona alimente de la Asociatia Femeilor Antreprenor din România (AFAR) . Totodată, din indemnizația sa, din PE, pe o lună, va cumpăra lenjerii de pat pentru persoanele sinistrate.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026