Jandarmii dâmbovițeni vor asigura măsurile de ordine publică și protecția participanților pe timpul acțiunilor de protest organizate de Asociația Literata, ce se vor desfășura în zilele de 24 și 25 septembrie a.c., intervalul orar 18:00 – 22:00, în Piața Tricolorului din municipiul Târgoviște, precum și pe traseul Piața Tricolorului – Bulevardul Independenței (Piața 1 Mai) și retur, cu deplasarea coloanei de participanți numai pe trotuar.
Adunările publice în zilele solicitate au fost avizate conform legislației în vigoare, organizatorul fiind obligat să ia toate măsurile necesare pentru respectarea prevederilor HG nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, la acțiuni putând participa un număr maxim de 500 de persoane, iar distanța între acestea trebuie să fie de minimum 1 metru.
Jandarmii dâmbovițeni vor acționa pentru asigurarea siguranței participanților și pentru prevenirea și combaterea incidentelor, care ar putea să afecteze climatul de ordine și siguranță publică, vor relaționa permanent prin echipele de dialog cu organizatorul, astfel încât să fie luate măsuri adecvate pentru siguranța și sănătatea protestatarilor, dar și a celorlalți cetățeni.
Recomandăm participanților să respecte măsurile de protecție sanitară pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19, să poarte masca de protecție și să respecte distanțarea fizică față de alte persoane prezente.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice