Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri, astfel încât evenimentele acestui sfârșit de săptămână, organizate în zona de competență, să se desfășoare în condiții de ordine și siguranță publică.
Jandarmii vor fi alături de hunedoreni pe parcursul acestui weekend, fiind prezenți în municipiul Vulcan, în perioada 5-7 mai, la evenimentul cultural-artistic „Flori de Mai” și duminică, 7 mai, în municipiul Deva, la acțiunea sportivă „Turul Municipiului Deva”.
Ne dorim ca activitățile să se desfășoare în condiții de siguranță pentru participanți și vă asigurăm că atenția noastră se îndreaptă asupra prevenirii și combaterii oricăror potențiale incidente, astfel încât să petreceți zile frumoase, alături de cei dragi.
În acest sens, vă recomandăm să fiți vigilenți în locurile aglomerate, supravegheați copiii, dacă aceștia vă însoțesc la manifestări, respectați regulile stabilite de organizatori și evitați implicarea în situații care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.
În cazul în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, sau dacă aveți nevoie de ajutor, solicitați cu încredere sprijinul forțelor de ordine prezente, sau apelați numărul unic de urgență 112.
Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Final de Campanie depunere Cereri de plată 2023 fără penalități!
Regim de urgență după distrugerea barajului de la hidrocentrala Kakhovka din Ucraina
Hramul bisericii Sfânta Treime a Mănăstirii Cozia