Cu bucurie, celebrăm astăzi 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, unul din marile momente ale istoriei noastre, care a manifestat solidaritatea și unitatea noastră națională și a prefațat, cu aproape șase decenii înainte, făurirea României Mari.

Cu deosebit curaj și statornică hotărâre, Adunările elective din Muntenia și Moldova au ales să aibă același domnitor, pe Alexandru Ioan Cuza, aprofundând în mod ireversibil unirea celor două Principate și oferind o mărturie de voință comună Europei și lumii.
De asemenea, slujitorii Bisericii noastre au sprijinit mișcarea unionistă, iar dintre aceștia amintim pe Mitropolitul Sofronie Miclescu, Episcopii Calinic al Râmnicului, Clement al Argeșului și Filotei al Buzăului, dar și pe Arhimandriții Neofit Scriban și Melchisedec Ștefănescu. La București, lucrările Divanului Ad-hoc s-au desfășurat sub președinția Mitropolitului Nifon, care a subliniat atunci, cu entuziasm și hotărâre, că unirea se sprijină pe unitatea de neam și de credință. Ierarhii și preoții Bisericii noastre strămoșești au susținut și promovat unirea Principatelor, prin predici, scrisori pastorale, articole, tipărituri speciale și prin îndemnuri, susținute, constante și persistente, adresate credincioșilor.
Prin intermediul limbii române, tiparului și întregii sale misiunii pastorale, dar și a numeroaselor sale personalități, Ortodoxia românească a contribuit decisiv la dezvoltarea și aprofundarea unității noastre naționale.
Urmând exemplul entuziast al înaintașilor noștri, avem datoria de a le continua strădania, înlăturând din viețile noastre dezbinarea, cearta, și răutatea, pentru a promova comuniunea, unitatea, solidaritatea și binele comun.
Împărtăşindu-vă arhiereşti binecuvântări tuturor, vă doresc multă sănătate, prosperitate, pace şi bucurie!
La mulţi ani!
† N I F O N,
ARHIIEPISCOP ȘI MITROPOLIT
Site-ul Arhiepicopiei: http://arhiepiscopiatargovistei.ro/
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice