„Îi sărbătorim astăzi pe profesioniștii aerului și întreg personalul din domeniul aviației civile și militare, cu convingerea că munca lor înseamnă siguranța călătoriilor noastre cu avionul, șanse neprețuite pentru cei a căror viață depinde de accesul cât mai rapid la unități spitalicești din țară sau de peste hotare, intervenții vitale în situații de urgență și, nu în ultimul rând, înseamnă apărarea și securitatea spațiului aerian al României.
Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, marcată în aceeași zi când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților, este un bun prilej de a le mulțumi tuturor pentru activitatea lor, pentru profesionalismul, responsabilitatea și curajul cu care își fac datoria.
În cele câteva luni de când și România este afectată de pandemia cu noul coronavirus, mulți dintre cei care lucrează în domeniul aviației s-au aflat și ei în linia întâi în lupta pentru viață, alături de medici și de alte categorii profesionale. Au existat cazuri de pacienți care au avut nevoie să fie transportați de urgență, pe calea aerului, la spitale aflate la distanțe mari, au fost transporturi aeriene de materiale sanitare absolut necesare în contextul crizei sanitare – eforturi pentru care toți cei implicați merită recunoștința și respectul nostru.
România are o tradiție îndelungată în domeniul aviației, pe care profesioniștii de astăzi o duc mai departe. Ne mândrim și astăzi, ca români, cu cei trei pionieri ai aviației, Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă, care s-au dedicat unui vis ce părea în vremea lor de nerealizat, dar care, prin munca și perseverența lor, au contribuit la apariția și dezvoltarea unui domeniu vital pentru lumea modernă. Aviația a devenit, în cei peste o sută de ani de istorie a sa, un domeniu extrem de complex care, pe lângă logistica și infrastructura specifice, implică resursă umană foarte bine pregătită. Performanțele profesioniștilor aviației din România sunt astăzi recunoscute și apreciate în lume, atât în domeniul civil, cât și în cel militar, și avem aici exemplul celor care ne reprezintă țara în misiunile desfășurate sub mandat ONU, OSCE sau NATO. Am o deosebită admirație pentru munca tuturor.
Vă mulțumesc și vă felicit pentru tot ceea ce faceți.
La mulți ani și Cer senin!”
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului