Desemnată cea mai frumoasă destinație de Paște din Europa de către European Best Destinations, Craiova pune la dispoziția vizitatorilor un tărâm de basm, cu personaje îndrăgite, decoruri spectaculoase, ateliere interactive, expoziții și spectacole.
Deschis timp de o lună, cu începere din 1 aprilie până pe 1 mai, Târgul de Paște din Craiova oferă, anul acesta, un concept inedit, având ca tematică povestea Alice în Țara Minunilor. Căsuțe unicat, pictate, special realizate de artistul Gabriel Rizea, piese de șah de peste un metru, pălării luminate atârnate în copaci, flori gigant, soldăței, peste 100.000 flori, dar și Alice, mare de cinci metri, care va superviza întregul eveniment de la balconul Casei Bibescu, sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de Municipalitatea din Craiova pentru perioada sărbătorilor de Florii și Paște. Deschiderea Târgului de Paște ia revine personajului în jurul căruia s-a creat povestea din acest an, Alice în Țara Dansului este spectacolul de balet al Operei Române din Craiova, în parteneriat cu Școala de Balet Attitude din Craiova, care va deschide oficial ediția din acest an a Târgului de Paște din Craiova. Programul dedicat copiilor va continua, pe toată perioada târgului, și la foișorul din fața Casei Bibescu, cu diverse ateliere și activități interactive. Târgul de Paște se va încheia, în fiecare seară, după aprinderea luminițelor amplasate, ca într-o feerie, pe marginea lacului (ce vor putea fi admirate de pe aleea din spatele Teatrului de Vară) sau pe cele spectaculos distribuite în fața păunului, de la intrarea în Parc, de la coloane.



Cei mai mici dintre vizitatori vor avea ocazia să picteze la atelierul de ceramică Lutelier, situat lângă locul de joacă din Parcul Romanescu, să-și facă poze cu personajele din povești împrăștiate prin poienițele din jurul Casei Bibescu, să joace șah cu Alice și prietenii ei, să participe la atelierele interactive din foișorul fanfarei precum cele de olărit, de șah, de pictură sau improvizație, să participe la treasure hunt, să vizioneze expoziții de fotografie sau să urmărească spectacolele de muzică și dans programate în fiecare weekend la Teatrul de Vară din parc. Comercianți și meșteșugari din toată țara își vor prezenta ofertele în Parcul Nicolae Romanescu, pe aleile care duc către Foișorul fanfarei sau în zona Casei Bibescu, zilnic, între orele 12.00 – 20.00. Cei 24 de comercianți prezenți la Târgul de Paște din Craiova sunt din județele Dolj, Neamț, Harghita, Bistrița, Vaslui, Satu-Mare, Olt, Argeș, Covasna, Maramureș, Vrancea și Ilfov și îi vor ademeni pe craioveni și turiști cu produse tradiționale din carne, brânză, ouă încondeiate, cozonaci, siropuri, pizza, waffles, clătite, kurtos, prăjituri de casă, dulceață, gemuri, zacuscă, șerbet de casă, prune uscate, vin, chipsuri, turtă dulce, dar și cu produse realizate cu migală de artiști hand-made, ii, bundițe, țesături de lână, picturi pe lemn, jucării pentru copii sau decorațiuni de sezon.






Pentru iubitorii de mișcare, Primăria Craiova a deschis, și sezonul întrecerilor de karting de pe Velodrom (între orele 11.00 – 19.00), dar și pe cel al plimbărilor cu barca și hidrobicicleta-lebădă pe lac (între orele 10.00 – 20.00).





Cei care doresc să intre în atmosfera de basm a Târgului de Paște din Craiova vor avea la dispoziție, pentru prima oară, și un autobuz turistic. Pe întreaga perioadă a evenimentului, o rută specială a RAT Craiova va circula de sâmbătă, 1 aprilie, din oră în oră, pe traseul Sala Polivalentă – Biserica Sf. Dumitru – Agronomie – Grădina Botanică (stația de la Schmit) – Primăria Craiova (English Park) – Casa Căsătoriilor (str. C.D. Fortunescu) – Parcul Romanescu – Sala Polivalentă. Prima cursă va începe zilnic de la ora 10.00, din zona Sălii Polivalente – bulevardul Ilie Balaci, iar ultima cursă va pleca la ora 20.00. Având în vedere că în zona Parcului Romanescu numărul de locuri de parcare este limitat, cetățenii sunt invitați să vină la Târgul de Paște cu autobuzul supraetajat.


”Anul acesta vrem să fie un târg de Paște spectaculos și ne-am gândit la cel mai frumos loc care există în Craiova, cel mai frumos parc din Europa, medaliat cu aur la Paris. Avem foarte multe luminițe, care vor face o atmosferă de feerie în timpul nopții, de asemenea avem foarte multă butaforie pe care o vor refolosi. După perioada târgului de Paște toate aceste figurine vor merge la Teatrul Colibri și ei le vor folosi în spectacole, sau în celălalt parc la care lucrăm acum, Fantesy Park. Practic, vrem să refolosim tot ceea ce va fi în perioada târgului de Paște.

Ne-am uitat în toate ecranizările de la „Alice în Țara Minunilor”, ne dorim o poveste frumoasă aici, la Craiova, care să se transforme în una europeană, cu personaje, cu foarte multă butaforie, căsuțe unicat pentru comercianți, luminițe care vor crea o atmosferă feerică pe timpul nopții, dar și cu foarte multe surprize”, a spus primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, după inaugurarea TÂRGULUI de PAȘTE.




Craiova a câștigat anul trecut titlul de „Cel mai frumos târg de Paște din Europa“, conform European Best Destination.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan