Minerii Văii Jiului sărbătoresc praznicul Sfintei Mari Muceniţe Varvara

Tradiţia sărbătoririi Sfintei Varvara – Ocrotitoarea minerilor din Valea Jiului și zonei, dăinuie de peste 200 de ani, fiind adusă în Valea Jiului de minerii din Silezia. Mărturie vie stă catapeteasma bisericii catolice din municipiul Lupeni care înfăţişează pe Sfânta Barbara ocrotitoarea minerilor, geologilor, artileriştilor, prizonierilor, clopotarilor și tuturor celor care lucrează cu explozibili.

O legendă populară povesteşte ca Sfânta Varvara stă închisă într-un cărbune întreg anul şi numai în această zi reuşeşte să vadă lumina zilei. De ziua Sfintei Varvara, minerii se roagă pentru cei trecuţi în nefiinţă, dar şi pentru ca minele să fie ferite, în anul următor, de accidente, iar minerii să fie călăuziţi în subteran de candela sfântă a Sfintei Varvarei.

În rândul celor 14 sfinţi pe care evlavia Evului Mediu i-a numit „sfinţii ajutători”, Sfânta Barbara, sau Varvara, ori Vârvara, era invocată împotriva primejdiei de moarte subită şi de fulgere. Ea a fost martirizată în oraşul Nicomedia din Bitimia, pe vremea împăratului Maximin Tracul (235-238), un om de statură herculeană, care consuma o amforă de vin pe zi şi zdrobea cu o lovitură de pumn capul unui cal, şi care a voit să-i persecute pe creştini numai pentru că antecesorul său, Alexandru Sever, fusese îngăduitor faţă de ei. „Actele” Sfintei Barbara ne spun că ea era fiica unui om bogat din Nicomedia. Tatăl ei, Dioscor, a închis-o într-un turn înalt pentru a o pune la adăpost de vizitele unor peţitori nedoriţi, dar aici ea îi primea pe filosofii, oratorii şi poeţii angajaţi să o introducă în tainele ştiinţei şi artelor.

Nemulţumită de ceea ce afla de la ei, l-a chemat la ea şi pe renumitul Origene; acesta l-a trimis pe ucenicul său, Valentinian, care i-a expus pe larg adevărurile învăţăturii creştine şi, apoi, la dorinţa ei, a botezat-o în secret. Urmând convingerile sale noi, a distrus toate statuile zeilor din castelul său şi a făcut semnul crucii pe pereţii casei. Când tatăl a văzut acestea, cuprins de mânie, a voit să o omoare cu mâna lui, dar ea a scăpat şi a fugit în pădure.

El a alergat după ea, a prins-o şi, trăgând-o de păr, a dus-o direct la judecătorul Marcian, trimisul împăratului pentru condamnarea creştinilor. Deoarece a refuzat să sacrifice zeilor, a fost bătută cu vergi, zgâriată cu ghearele de fier înroşite, strânsă între plăci metalice înfierbântate; în cele din urmă, tatăl a cerut să i se facă onoarea de a pune el însuşi capăt vieţii acestei fiinţe care i-a insultat pe zeii Imperiului; a scos-o afară din cetate şi, cu o lovitură de secure, i-a tăiat capul. În aceeaşi clipă, un fulger ca din senin l-a transformat în cenuşă pe acel tată lipsit de omenie.

De atunci, Sfânta Barbara este invocată împotriva primejdiei de moarte neaşteptată şi de loviturile fulgerului. Numele personal Barbara vine din limba greacă şi are la origine un cuvânt care înseamnă „bâlbâit”, adică om ce nu vorbeşte bine, şi se atribuia tuturor celor ce nu vorbeau limba greacă; de aici s-a dat numele de „barbari” celor străini de poporul grec sau roman.

Ulterior, creştinii i-au numit „barbari” pe cei ce nu aveau religia creştină; astăzi, acest nume se atribuie în mod figurat celor care încalcă normele de civilizaţie şi buna-cuviinţă. Ca nume propriu, este departe de aceste sensuri, şi aminteşte de tânăra din Nicomedia, plină de credinţă şi curaj, care a căzut victimă barbariei.

În limba română are mai multe variante: Varvara, Vărvara, Vârvara, Fărvara, Vărvăruca, Văruca etc. Purtătoarele acestor prenume o cinstesc pe Sfânta Barbara ca patroana lor cerească.