Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer Daniel Breaz, a efectuat sâmbătă, 4 mai 2019, o vizită de lucru în Județul Dâmbovița – la mai multe obiective culturale, istorice și de artă, reprezentative pentru județul nostru.
Primirea a avut loc în Comuna Potlogi, unde înaltul oficial guvernamental a fost întâmpinat de: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, managerul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște, Ovidiu Cârstina, managerul Centrului Județean de Cultură, Ionuț Lăscaie, reprezentanții autorităților locale din Comuna Potlogi. Aici, ministrul Daniel Breaz a vizitat Palatul Brâncovenesc. Vizita a continuat la Casa Memorială Nicolae Grigorescu, din satul Pitaru (Comuna Potlogi), fosta Școală de Cavalerie din incinta fostei unități militare de la Gara Târgoviște, monument istoric ce datează din anul 1914, și Casa Romanței din Municipiul Târgoviște.
De asemenea, s-au vizitat și alte clădiri-monumente istorice din municipiul Târgoviște, respectiv Curtea Domnească și Poarta Vânătorilor.
La sediul Primăriei Târgoviște, oficialul a fost primit de primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.
La eveniment au mai participat: parlamentarii Rovana Plumb, Claudia Gilia, Carmen Holban, Corneliu Ștefan, Laurențiu Neculaescu – secretar de stat în Ministerul Mediului, consilierii județeni Mădălina Dragomir, Cezarina Necula, Luiza Greaca și Valeriu Fulga, directorul Bibliotecii Județene „I. H. Rădulescu” Dâmbovița, Agnes Erich, alți reprezentanți ai Consiliului Județean Dâmbovița și ai Universității Valahia din Târgoviște.
Programul vizitei a cuprins și o întâlnire, la sediul Muzeului de Istorie din Municipiul Târgoviște, cu reprezentanții instituțiilor de cultură din județ, arhitecți, parlamentari, consilieri județeni. Au fost dezbătute subiecte referitoare la proiectele autorităților locale și județene, obținerea de finanțări pentru proiectele de reabilitare a monumentelor și obiectivelor culturale, discuții aplicate pe marginea programelor derulate prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, probleme cu care se confruntă instituțiile din domeniul culturii și cele mai potrivite soluții pentru acestea.
Vizita Ministrului Culturii s-a încheiat cu o conferință de presă, susținută la Muzeul de Istorie din Târgoviște.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
Mărturii ale pacienților care s-au vindecat de cancer și alte boli grave cu ajutorul tratamentului inventat de inginerul Victor Bogdan
Fitoterapeutul Victor Bogdan și produsul apicol pe care l-a inventat a salvat bolnavii de cancer
Leacuri din natură de la Babu Nițu, un geniu al medicinei tărănești
Fumatul, consumul de alcool și obezitatea sunt factori determinanți majori ai poverii cancerului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
”O singură cerere de finanțare, care poate include mai multe investiții, înseamnă mai puțină birocrație”
Școala „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște, tot mai aproape de finalizare
Curs Instalator Instalații Tehnico-Sanitare și de Gaze în Târgoviște