Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Mitropolitul Nifon delegat al Patriarhiei Române la Ceremoniile Funerare dedicate Majestății Sale Regele Mihai I al României

Mitropolitul Nifon o oficiat slujbele religioase la Ceremoniile Funerare dedicate Majestății Sale Regele Mihai I al României. Miercuri, 13 decembrie 2017, la sosirea trupului Majestății Sale Defuncte, Mihai I, Regele României, la Aeroportul Internațional Henri Coandă, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, ca delegat al Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba panihidei.

Mitropolitul Nifon

Depunere de coroane la Săvârșin

Înaltul Ierarh a însoțit cortegiul funerar de la Aeroport la Sinaia, unde, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, alături de preoți și diaconi, a oficiat o nouă slujbă de pomenire, în Holul de Onoare al Castelului Peleș, acolo unde a fost depus trupul Regelui.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal

Înaltpreasfinția Sa a însoțit, apoi, cortegiul funerar de la Sinaia la București, săvârșind o nouă slujbă de pomenire, în Sala Tronului a Palatului Regal, unde trupul Majestății Sale a fost depus. Precizăm că Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit, la ceremoniile funerare dedicate Majestății Sale Regelui Mihai I al României, de către Pc. Pr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial.

Mitropolitul Nifon
Sâmbătă, 16 decembrie 2017, după săvârșirea slujbei de înmormântare, în Catedrala Patriarhală din București, de către Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de un sobor de Înaltpreasfințiți Mitropoliți ai Sfântului Sinod, Mitropolitul Nifon a însoțit cortegiul funerar, care s-a deplasat cu Trenul Regal, de la Gara Băneasa la Curtea de Argeș. Aici, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif și cu Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit slujba de prohodire dinaintea așezării Trupului Majestății Sale Defuncte în mormântul regal din Catedrala Arhiepiscopală și Regală.

Sursa: BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie acest articol Oficial Media
Share