În prezența autorităților locale și județene, astăzi, 28 decembrie 2021, în comuna Vișina, a avut loc inaugurarea monumentului donat de Asociația 21 Decembrie 1989, dedicat celor care în urmă cu 32 de ani și-au pierdut viața în incidentului aviatic produs în pădurea Mălineasa. În data de 28 decembrie 1989, la scurt timp după decolare, piloții au pierdut controlul avionului, iar acesta s-a prăbușit la 55 km sud-vest de București, în apropierea comunei Vișina. La bord se aflau 7 membri ai echipajului și un civil, ziarist britanic de la ziarul Sunday Times – Ian Perry.
Cu acest prilej, în memoria celor care și-au pierdut viața, a fost oficiat un serviciu religios, iar invitații au depus coroane de flori la monumentul închinat acestei tragedii aviatice.
În mesajul său, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, l-a felicitat pe primarul comunei Vișina, Jean Istrate, și pe reprezentanții Asociației 21 Decembrie 1989 pentru donația făcută.
La evenimentul organizat de Primăria Comunei Visina, în colaborare cu Asociația 21 Decembrie 1989, au fost prezenți reprezentanți ai Guvernului României și ai Companiei aeriene TAROM.
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Victor Ponta susține că Oana Țoiu ar fi emis un ordin politic direct prin care fiica sa a fost dată jos din avionul de repatriere
Dezvăluiri: Vaccinurile Covid pentru VIP-uri și politicieni erau PLACEBO, proteina spike și ARN-ul mesager au ajuns doar la populație
Actorul Vlad Marinescu a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
SPIRITUALITATE
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Prima platformă educațională din România dedicată persoanelor cu obezitate
Wooden Summer House – What Is Worth Knowing Before You Decide?
„COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Șefii de la vamă reținuți
Maria Grapini intervine ferm în sprijinul unui grup de români blocați în Dubai
Centrul EGAL al Crucii Roșii din LUPENI a împlinit un deceniu de activitate