Mulțumește! Și când pământul se surpă sub picioarele tale. E semn că ai cerut asta.

De cele mai multe ori ne lăsăm abandonați de viață pe fundul oceanului: șeful m-a certat, iubita m-a părăsit, ratele la bancă au dobânzi din ce în ce mai mari. Ne lăsăm înghiontiți, înjosiți, terfeliți uitând să trăim în pace. Cu noi înșine. Întotdeauna există soluții, iar ele se găsesc în adâncul (înalt) al ființei noastre. Nu sondăm îndeajuns, ba deloc. Iar rezolvările problemelor se găsesc, mulțumită inconștientului, în noi. Aproape că pot spune că NU vrem să rezolvăm. Cotrobăind în toate sertarele sufletului, nici măcar ale minții, ele, soluțiile, ies precum iepurașul din pălăria magicianului. N-ar fi rău să stăm când și când de vorbă cu Universul. E un partener de discuție foarte pertinent și interesant. Să fim deschiși la astfel de dialog.

Atunci când ai o problemă, apropie-te de ea. Cufundă întreaga ființă în convingerea că ea este deja rezolvată. Trăiește bucuria sub imperiul acestei convingeri. Acest fapt accesează, dizlocă, provoacă. Cosmosul rezonează cu tine, ești una cu el. Vei vedea în scurt timp cum pârghiile pe care le-ai invocat te aduc unei alte vieți. Surprinzătoare. Benefice.

Majoritatea oamenilor se lasă constrânși de concepții, de superstiții, „chibzuințe”: vor să aibă, dar costă, vor să fie sănătoși, dar beau, fumează, invidiază, gelozesc, îngrădesc libertăți, clevetesc, iar dacă nu ucid fizic, ucid psihic pe cel de lângă el.

Vreau să cer de la cititorul meu să fie atent la sine însuși încât să nu îi aducă daune celui de lângă el. Să uite să facă răul. Spre a face binele. Să rânduiască puțin în propria curte, lăsând vecinilor grija curții lor. Propria tulpină e absolut necesar să fie în grija noastră, ce fac ceilalți, îi privește strict personal. Când suntem invazivi, să ne așteptăm să fim trecuți la colț, dacă nu de către cel pe care l-am agresat, atunci de către univers.

E absolut necesar să ne cățărăm pe propria scară interioară, treaptă cu treaptă. E absolut necesar să ne întâlnim cu… Noi (înșine). Cât și să ascultăm nu ce ne tot sugerează ceilalți să facem, ci anume ce/cât/când credem noi că avem de făcut. Avem de luat în considerare propria menire mai presus de bunele intenții ale celor care și-au format prostul obicei să dădăcească.

Rupe-te de turmă!

Găsește-ți drumul, Calea!

Renunță să te vaiți! Tu poți.

Ai curaj să fii acela care Ești! FII!

Mulțumește! Și când pământul se surpă sub picioarele tale. E semn că ai cerut asta.

Bucură-te! Ai TOTUL.

Dana Staicu

Absolvent Liceu de Arhitectură și Sistematizare- București- 1986;
Absolvent Școala Postliceală Sanitară-FUNDENI- București- 2009;
Scriitor, artist, autodidact.

Distribuie acest articol Oficial Media