Municipiul Târgoviște a câștigat Premiul de Excelență în regenerarea urbană a spațiilor publice (alături de municipiile Râmnicu Vâlcea și Roman) oferit de către Asociația Municipiilor din România în cadrul Galei AMR 2021.
Au fost apreciate ”acţiunile privind materializarea unei noi viziuni în legătură cu funcţionalitatea spaţiilor din interiorul municipiilor, transformarea şi adaptarea lor în funcţie de noile realităţi ale acestora” precum şi ”soluţiile de refacere şi modernizare a spaţiilor abandonate sau degradate şi transformarea lor în locuri de joacă, parcuri, spaţii verzi sau în clădiri ce au căpătat o nouă viaţă odată cu noua destinaţie culturală, socială, educaţională”.
Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, pe pagina de social media, care a precizat că ”este o recompensă care se întoarce către efortul unei echipe de a transforma orașul în ultimii ani și oferă, totodată, un model de bune practici”.
Daniel Cristian Stan:
”Sunt onorat să primesc, în calitate de primar, trofeul acordat de Asociația Municipiilor din România în cadrul Galei AMR 2021 la categoria „Regenerare urbană a spațiilor publice”. Este o recompensă care se întoarce către efortul unei echipe de a transforma orașul în ultimii ani și oferă, totodată, un model de bune practici.
În considerarea acestei performanțe au fost analizate proiectele noastre cu finanțare europeană și locală pe ceea ce înseamnă regenerarea spațiilor publice degradate: 21 de investiții și peste 50 de milioane lei în ultimii 3 ani! Toate zonele abandonate care au fost „civilizate”, locurile de joacă apărute în locul maidanelor părăsite, hectare de pământ neîngrijit înlocuite cu parcuri și spații de agremenet, mii de locuri de parcare în locul garajelor inestetice etc – toate au contribuit la schimbarea condițiilor de trai în municipiul Târgoviște. O muncă de echipă, pentru care sunt extrem de mândru.”
Context
Organizarea celei de-a patra ediții a Galei AMR a demarat în luna august a acestui an, prin lansarea apelului și depunerea proiectelor, fiind primite 67 de aplicații din partea municipiilor. La fel ca și la edițiile precedente, evenimentul a avut drept scop principal punerea în evidență a excelenței în diverse domenii pentru administrația publică locală, contribuind la stimularea performanței, la schimbul de bune practici și oferirea unor servicii publice mai bune cetățenilor fiecărei localități, într-o serie de domenii de importanță deosebită pentru administrația publică locală.
Gala AMR a fost organizată anul acesta având 10 categorii de excelență, și anume: „Educație“; „Sănătate și Asistență Socială“; „Transport public și mobilitate“; „Protecția mediului și gestionarea eficientă a deșeurilor“; „Regenerarea urbană a spațiilor publice“; „Promovarea culturală, turistică și sportivă“; „Eficiență energetică“; „Digitalizare/Smart City“; „Guvernarea locală participativă“; „Promovarea și susținerea antreprenoriatului“.


”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan