Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Mutarea copacilor valoroși de pe Bogdăneștilor

O operațiune de amploare în care sunt implicate mai multe direcții și societăți ale Primăriei Timișoara, are loc în aceste zile pe Calea Bogdăneștilor, pentru mutarea copacilor valoroși din zona șantierului.

Operațiunea, care a fost planificată de mai multe săptămâni, a început marți, prin mutarea a șase copaci valoroși și va continua și în următoarele zile. Printre aceștia și un tei de 12 metri plantat de unul dintre locuitorii din zonă în ziua în care s-a născut copilul său. Copacul, care cântărea cu tot cu balot în jur de 30 de tone, a fost ridicat cu o macara a STPT, încărcat într-un camion și transportat câteva sute de metri mai departe, într-un parc.

„Timișoara trebuie să se dezvolte, dar nu cu prețul pierderii unor copaci valoroși, cărora le-a luat ani să crească și să se dezvolte. Chiar dacă toate noile proiecte includ spații verzi și plantarea de noi copaci, am cerut ca toți arborii valoroși care sunt acum pe șantierele orașului să nu fie tăiați, ci mutați în siguranță. Moștenirea verde a orașului trebuie salvată, iar Timișoara trebuie să redevină orașul parcurilor și al florilor, așa cum era cunoscut în trecut”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Întreaga operațiune a fost planificată de conducerea Primăriei Timișoara și Direcția de Mediu. Mutarea copacilor în noul parc a fost realizată cu sprijinul executantului și al STPT și a fost supervizată de Direcția Tehnică.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share