Liusic VRAPCIU (1952 – 1993) – Vladimir PĂUN-VRAPCIU (1976)
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați, începând cu 3 decembrie 2021, expoziţia de artă „CONEXIUNE ÎN BRAHMA”, a artiștilor Liusic VRAPCIU și Vladimir PĂUN – VRAPCIU, deschisă la Muzeul de Artă din Târgovişte.
Expoziția prezintă o selecție de lucrări ale celor doi artiști care se întâlnesc, prin intermediul creației lor, pe simezele Muzeului de Artă din Târgoviște.

Evenimentul expozițional reunește lucrările unor artiști inspirați de prezentul relativ și de nevoile omului contemporan, alăturând medii plastice precum pictura și grafica.
Vladimir Păun-Vrapciu, arhitect și artist plastic, și Liusic Vrapciu, artist plastic, vă vor convinge că obiectele acceptate drept creații artistice unicat pot depăși zona expozițională, dobândind și o funcție de design decorativ de interior.
Dinamismul lucrărilor prezentate descrie foarte bine un prezent și un prezent apropiat, în care ceea ce este frumos este și adaptabil nevoilor de zi cu zi în designul interior, gustul fiind modelat continuu de particularitățile prezentului. Lucrarea de artă se bucură astfel de o mai bună integrare în designul interior și în dimensiunea socială.
Expoziția „Conexiune în Brahma” reprezintă și un omagiu, o demonstrație de respect și recunostință a arhitectului Vladimir Păun-Vrapciu față de creațiile artistului plastic Liusic Vrapciu; creații care l-au inspirat și stimulat pe artistul Vladimir Păun să își realizeze creațiile artistice prezentate în această expoziție.
„Dorința indică drumul” – Mandy Evans
Expoziția poate fi vizitată la Muzeul de Artă din Calea Domnească nr. 185, începând de miercuri, 3 decembrie 2021, ora 08:00. Expoziția este deschisă până pe 23 ianuarie 2022, de marți până duminică, în intervalul orar 8:00 – 16:00.
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului