Muzeul de Artă Timișoara, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, devine muzeu de importanță națională și urmează să își schimbe titulatura.
Anunțul a fost făcut în ședința de Guvern din data de 4 decembrie, condusă de Ludovic Orban, prim-ministrul României.
”Sunt încântat să aflu că Muzeul de Artă Timișoara a fost recunoscut ca muzeu de importanță națională și că va primi titlul de Muzeul Național de Artă Timișoara! Este un moment deosebit de important pentru echipa care a construit dosarul, pentru toţi colegii care au contribuit la acest succes. Patrimoniul și expoziţiile urmează să intre în circuitul național și să devină astfel mult mai cunoscute și apreciate de specialiști și de publicul larg din România și din întreaga lume”, a declarat, cu această ocazie, prof. univ. dr. Victor Neumann, directorul muzeului.
Muzeul de Artă din Timișoara a fost și până acum una dintre instituțiile de referință pentru viața culturală, care oferă vizitatorilor adevărate comori artistice locale, naționale și universale. Noua titulatură ne onorează, iar cele șase expoziții permanente cu care ne întâmpinăm vizitatorii – 1+1+1 & SIGMA în colecțiile Muzeului de Artă Timișoara, Pictură veche bănățeană, Icoane bănățene, Artă modernă românească, Corneliu Baba, Artă Europeană – alături de expozițiile temporare, excelent selectate, constituie garanția unei experiențe unice.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Gerul pune stăpânire pe România
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ziua în care „iarna se întâmpină cu vara” pică întotdeauna pe 2 februarie
Gerul pune stăpânire pe România
Curs Electrician în Construcții în Târgoviște organizat de Profesional New Consult