Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Ne-am făcut de râs…. nemții ne fac nouă …munca

Se știe că,  oamenii mor de tot, doar când sunt uitați. Mormintele lor devin ruine și cad pradă vandalismelor și bălăriilor din cimitire. Sunt sute de morminte ale personalităților României, aflate în această stare. Cum noi i-am cam uitat, iată că am ajuns să fim făcuți de râs, iar   munca recunoștinței  și respectului față de înaintașii noștri, să fie făcută de alți semeni, veniți  de pe alte meleaguri, care știu să aprecieze cu adevărat, adevăratele VALORI, care au oferit ceva… LUMII.

Ambasadorul Cord Meier-Klodt și soția sa, doamna Gladys Abankwa Meier-Klodt au inaugurat ieri un proiect comun – o placă informativă cu harta mormintelor celebrităților din Cimitirul Șerban-Vodă (Bellu). Este vorba despre un proiect cultural,  născut din pasiunea pentru muzica celebrei cântărețe Ioana Radu.

În căutarea mormântului acesteia la cimitirul Bellu au constatat că harta era degradată și ilizibilă și au decis să facă acest ultim dar, orașului care i-a găzduit timp de patru ani. Cu noua placă informativă, pe care au inaugurat-o cu sibor de preoți,  și alți vizitatori vor putea să găsească mai ușor mormintele „eroilor” lor. „România ne-a intrat în suflet”, a declarat ambasadorul Meier-Klodt, iar doamna Meier-Klodt a adăugat: „Se spune că oamenii mor de tot doar când sunt uitaţi, aşa că sperăm că această plachetă este un mijloc prin care aceste personalităţi ilustre rămân vii”.

E o lecție dureroasă, pe care ne-au dat-o alții, atunci când noi suntem indiferenți și nu știm să apreciem ceea ce avem lângă noi, chiar dacă „eroii” au plecat în „eternitate”.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share