Uniunea Europeană reprezintă cea mai mare șansă de dezvoltare pentru România. Avem datoria să apărăm interesele românilor și să respectăm regulile clubului select în care am fost acceptați din 2007.
Ministrul Energiei s-a întâlnit la Bruxelles cu mai mulți comisari europeni: Kadri Simson, comisar european pentru energie; Wopke Hoekstra, comisar european pentru politici climatice; și Didier Reynders, comisar european pentru justiție și concurență și Celine Gauer, care coordonează PNRR la nivel european.
Discuțiile au vizat situația sectorului energetic românesc în perioada imediat următoare, dar și din viitorii ani.
”Importanța pe care România o acordă sectorului energetic este recunoscută și susținută la nivel european. Am expus pregătirile pentru iarnă și am detaliat sprijinul nostru constant frații noștri de peste Prut. Totodată, am susținut programul nuclear civil românesc, sursă de energie sigură, competitivă și curată. Toate acestea au susținerea deplină a Comisiei Europene.
Am explicat, de asemenea, măsurile de sprijin pentru cetățeni și companii, inclusiv schema de compensare-plafonare, valabilă până în martie 2025. Astfel de măsuri de protecție a consumatorilor pot și trebuie să continue. Un alt subiect cheie a fost legislația pentru energie eoliană offshore. Comisia ne va sprijini cu bune practici pentru accelerarea proiectelor, astfel încât din 2032 să avem primele centrale eoliene în Marea Neagră.

Legat de PNRR, am expus eforturile noastre de a îndeplini toate jaloanele la timp, inclusiv accelerarea reformelor și investițiilor. Vom ține pedala de accelerație apăsată la maxim.
Cele mai complexe discuții au vizat perspectivele exploatării cărbunelui în Valea Jiului și la Complexul Energetic Oltenia. Am căutat soluții echilibrate și am găsit deschidere pentru dialog, pe baza unor argumente concrete. Transelectrica va face pe parcursul următorului an un studiu de adecvanță a sistemului energetic național, care ne va furniza datele necesare pentru continuarea negocierilor cu Comisia Europeană. Am susținut ferm că nu putem renunța la producția de energie electrică pe bază de cărbune fără a pune altceva în loc. Discuțiile vor continua la nivel tehnic.
Nu promit niciodată ceea ce nu știu sigur că pot să fac, dar astăzi plec de la Bruxelles, fiind convins că există speranță pentru viitorul sectorului energetic românesc.
Ne dorim cu toții energie verde pentru România, dar înainte de orice, avem nevoie de energie sigură. Aceasta este prioritatea zero a mandatului meu de ministru” a transmis ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan