”Ne rugăm lui Dumnezeu ca să îi rânduiască viața veșnică Preasfințitului Părinte Gurie”

A trecut un an…..un dor imens a lăsat în urmă, însă, lumina Blândului Păstor ne însoțește pașii pe cărarea vieții!
„În misiunea în care am fost chemat astăzi, nu voi înceta să mărturisesc lumii că fără Hristos,  nu putem face nimic. El este Calea, Adevărul și Viața”
Episcop Gurie al DEVEI ȘI HUNEDOAREI

În ziua sărbătorii Sfinților Mărturisitori Ardeleni: Cuvioșii Visarion și Sofronie, Mucenicul Oprea, Preoții Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, vineri, 21 octombrie 2022, s-a împlinit un an de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire, Preasfințitul Părinte Gurie Georgiu, întâiul arhipăstor al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Cu acest prilej, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de arhierei, preoți și diaconi. În soborul arhiereilor s-au aflat Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse – Biserica Ortodoxă din Bulgaria, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Maramureșului și Sătmarului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala preoțească „Sacerdotes”, dirijată de Preotul Daniel Balea.  Slujba Parastasului a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu ierarhii liturghisitori, cărora s-au alăturat Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, și Preasfințitul Părinte Daniil. ”Ne rugăm lui Dumnezeu ca să îi rânduiască viața veșnică Preasfințitului Părinte Gurie. Slujbele care s-au făcut sunt slujbe pascale. Ele au foarte puține alcătuiri melancolice, de durere, de întristare. Copleșește Învierea Mântuitorului Iisus Hristos peste toate, pentru că formula de încheiere a pomenirii este „că Tu ești învierea, viața și odihna sufletului adormitului robului Tău”. În acest moment, în care am constatat ce rapid a trecut un an, în acest răstimp, a rânduit Dumnezeu ca tot ceea ce a făcut și a pus la temelie acestei lucrări sfinte a Eparhiei Devei și Hunedoarei, vrednicul de pomenire Gurie Episcopul, a fost și va fi continuată până la desăvârșire. Până la plinirea visului celui care a întemeiat această nouă unitate bisericească din cadrul Mitropoliei Ardealului. La rugăciunea înălțată către Dumnezeu, noi am adăugat și dragostea noastră, prețuirea noastră, ceea ce se cuvine, ceea ce suntem datori să oferim celui care a pus temelia unei munci, de care noi ne vom folosi în continuare. Prețuirea noastră ne-o exprimăm prin prezență și prin rugăciune.  Aceeași rugăciune și prețuire o transmite și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care m-a încredințat să transmit din partea Preafericirii Sale această prețuire și binecuvântare. Prețuire pentru cel ce a plecat, binecuvântare pentru cel ce continuă lucrarea și pentru întreaga obște de preoți, monahi și dreptcredincioși creștini ai acestei Eparhii. Ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să îi așeze sufletul în loc de odihnă, pentru că odihnă n-a avut în lumea aceasta, să se bucure de dragostea dumnezeiească și să se împărtășească pe deplin de comuniunea cu Dumnezeu. Dumnezeu să îi facă lui odihna cea veșnică, să-l facă pe el slujitor în continuare, Dumnezeu să îl facă Arhiereu și sus în Împărăția Cerurilor, mijlocind pentru noi, cei care mai avem încă de împlinit,  tot ceea ce se cuvine pentru bunul mers al Sfintei Biserici.”, a spus  celor prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului. La slujba de pomenire  au fost prezenţi consilieri eparhiali, protopopi, preoţi din eparhia hunedoreană, monahi şi monahii din aşezămintele monahale ale eparhiei, oficialităţi centrale, judeţene și locale, membrii familiei Părintelui Episcop Gurie, precum şi numeroşi credincioşi veniţi să se roage pentru odihna veşnică a ierarhului. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a evocat personalitatea duhovnicească a celui care a ctitorit Episcopia Devei şi Hunedoarei, transmițând și un mesaj de binecuvântare și prețuire din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

După slujba Parastasului, în Sala de festivități a Centrului Eparhial din Deva, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a prezentat volumul omagial intitulat „Episcopul Gurie Georgiu, întâiul arhipăstor al Devei și Hunedoarei. Mărturii, gânduri, amintiri”, volum tipărit ca o datorie morală pentru a arăta dragostea și bunătatea pe care Părintele Episcop Gurie le-a arătat față de toți. În continuare, a fost vizionat un scurt film conținând imagini din viața și activitatea Episcopului Gurie Georgiu, iar apoi, a fost dezvelit monumentul edificat în memoria ctitorului Episcopiei Devei și Hunedoarei, aflat în curtea Centrului Eparhial din Deva.

 

AM ORGANIZAT MULTE ACȚIUNI  UMANITARE ȘI CULTURALE  ÎMPREUNĂ, DE CATEHEZĂ,  ÎN FOLOSUL COMUNITĂȚILOR, COPIILOR ȘI SENIORILOR DIN MAI MULTE ZONE ALE ȚĂRII A FOST UN SUSȚINĂTOR Și PARTENER AL CLUBULUI DE PRESĂ , A FOST UN PROMOTOR AL TRADIȚIILORȘSI VALORILOR NAȚIONALE!
Îi vom păstra memoria vie! 

 

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share