Parlamentarii PSD de Hunedoara Natalia Intotero, Cristian Resmeriţă şi Ilie Toma au semnat şi trimis o scrisoare deschisă premierului Ilie Bolojan, Ministrului de Finanţe – Alexandru Nazare, Ministrului Economiei Radu Dinel Miruţă şi Ministrului Energiei Bogdan Ivan, prin care, cer desecretizarea contractului de privatizare a SC Siderurgica SA şi demararea unui audit statutar privind respectarea contractului de privatizare.
Cei trei parlamentari mai cer comunicarea valorii ajutoarelor de stat primite de către ArcelorMittal SA, de la privatizare şi până acum, precum şi analizarea posibilităţii răscumpărării de către statul român a combinatului siderurgic de la Hunedoara, precum şi a scenariului implicării unor investitori interesaţi să cumpere combinatul, să relanseze producţia şi să menţină locurile de muncă.
„Decizia de închidere a combinatului siderurgic ArcelorMittal de la Hunedoara nu reprezintă doar o pierdere economică şi generarea unor probleme sociale prin diminuarea locurilor de muncă, ci constituie o gravă amputare a industriei siderurgice din România, o ramură de importanţă strategică naţională, care aduce un plus de valoare substanţial la produsul intern brut şi consolidează securitatea economică a ţării”, se arată în scrisoarea deschisă.


Punctual aceștia cer:
- Desecretizarea contractului de privatizare nr. 49/28.10.2003, prin care SC Siderurgica SA Hunedoara a trecut în proprietatea companiei LNM Holdings/ISPAT (actualul ArcelorMittal SA).
- Demararea unui audit statutar privind respectarea obligațiilor asumate prin contractul de privatizare, cu implicarea Ministerului Finanțelor.
- Publicarea valorii ajutoarelor de stat primite de companie din 2003 până în prezent, defalcate pe ani.
- Punerea la dispoziție a rapoartelor de monitorizare privind privatizarea combinatului siderurgic din Hunedoara.
Demersul parlamentarilor social democrați hunedoreni vine în sprijinul primarului Dan Bobouțanu, care a fost primul ce a cerut guvernului și altor factori decidenți luarea unor măsuri urgente, pentru a preveni dispariția totală a activității metalurgice din municipiul Hunedoara.
”Iniţiem acest demers şi din cauză că, aşa cum reiese din comunicatul emis de ArcelorMittal în data de 12 septembrie 2025, „compania a explorat opțiuni pentru ca părțile interesate să preia afacerea, dar provocările cu care se confruntă fabrica sunt de așa natură încât această opțiune nu a putut fi luată în considerare”, afirmaţie care ne determină să credem că, de fapt, se doreşte dezafectarea uzinei de la Hunedoara şi, probabil, valorificarea acesteia inclusiv ca „fier vechi”.

Nu putem neglija faptul că „Uzinele de Fier Hunedoara” au funcţionat încă din 1884, transformându-se apoi în „Combinatul Siderurgic Hunedoara”, mai târziu în „SC Siderurgica S.A.”, iar în 2003, această entitate-etalon a industriei româneşti a fost vândută unei companii private, companie care, acum, anunţă încetarea definitivă a activităţii „fabricii sale de la Hunedoara”. Metalurgia hunedoreană a reprezentat un important pol de dezvoltare al României preţ de un secol. Suntem absolut convinşi că nici trecutul, nici prezentul, nici viitorul unei zone istorice a ţării nu se pot arunca la fier vechi! Nimeni nu are dreptul să facă acest lucru, indiferent că este vorba despre o administrare “de stat” sau despre un proprietar privat!”, a declarat indignat și primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului