22/10/2020

Noi activități în cadrul Proiectului ”Centenarul României Mari”

Pentru dascălii României secolului al XXI-lea, principala direcție a celebrării Centenarului o reprezintă valența educativă, prin transmiterea de valori și atitudini către elevi, cu gândul de a cinsti generația care a înfăptuit România Mare. În același timp, dorim să generăm o reflecție asupra modului în care fiecare dintre noi poate contribui la dezvoltarea României în perioada postcentenarului.

 

Din această perspectivă, Proiectul ”Centenarul României Mari” lansat de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița la 1 Decembrie 2017 își propune să aducă în memoria colectivă informații relevante referitoare la locuri, evenimente și personalități legate de Marea Unire; să revitalizeze sentimentul patriotic în rândul elevilor, profesorilor, întregii comunități și să cultive valorile cetățeniei active: creativitate, competență, patriotism, spirit de echipă, cunoaștere.

Proiectul are un calendar de activități complexe, care rememorează istoria națională și cultivă în rândul elevilor valorile ce stau la baza formării identității naționale și a atitudinilor civice: dezbateri, mese rotunde, conferințe, simpozioane, concursuri pe teme istorice. După evocarea personalităţilor dâmbovițene şi rolul pe care acestea le-au avut în actul de la 1 Decembrie 1918 (23 ianuarie 2018), urmează Spectacolul ”Basarabia frumoasă” (27 martie 2018) și Sesiunea de comunicări științifice pentru profesori, pe teme despre Primul Război Mondial și Marea Unire (martie 2018). În luna aprilie, în holul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița va fi organizată Expoziția de documente și fotografii: ”Rolul monarhiei în înfăptuirea Marii Uniri”.
Link: http://www.isj-db.ro/static/files/20172018/PREZENTARE_CENTENAR_1.pdf

Mulțumim tuturor elevilor și profesorilor din școlile dâmbovițene care s-au implicat în evenimentele organizate până în prezent și ne exprimăm convingerea într-o participare consistentă la activitățile proiectate în continuare. În felul acesta, la împlinirea unui secol de la Marea Unire din 1918, avem prilejul unic de a reflecta critic asupra evoluției noastre istorice, dar și asupra perspectivelor de viitor.

Prof. Gabriela Istrate
Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița

Distribuie acest articol Oficial Media
Share