Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Noi surprize pentru iubitorii sporturilor de iarnă care vin la Straja

Vești bune ne parvin din Straja. De-a lungul anilor s-a lărgit paleta de servicii și de prestări servicii oferite de diferiți agenți economici sau ong-uri iubitorilor sporturilor de iarnă și al muntelui.

Iată că, din acest sezon, un nou investitor din Timișoara vine în sprijinul iubitorilor sporturilor de iarnă și a burgerilor.  În data de 18 decembrie, aceștia vor deschide oficial locația din stațiunea Straja.

”Bun Burger ajunge direct pe pârtie. Și nu oriunde, ci în locul atât de mult plăcut de noi, Straja. Am muncit din greu pentru ca acest proiect, care de altfel, nu ar fi fost posibil, fără sprijinul colegilor de la Boarding Nation, Două Boabe și evident, al prietenilor noștri dragi, să se întâmple. Este un proiect pilot, un nou început, însă promitem să nu dezamăgim, așa cum de altfel, credem noi, că nu am făcut-o nici la Timișoara. Vom avea un meniu specific nouă, care vă va încânta fără doar și poate !  Vă așteptăm cu drag în Straja, la snowboard, la ski, dar și la locația noastră care se va deschide oficial pe 18 decembrie, cu surlete și trâmbițe, promitem!! Până atunci, ne cerem scuze iubitorilor de burgeri buni din Timișoara, care ar fi devorat un burger, vă invităm la activitățile de iarnă și vă recomandăm să mâncați responsabil! ” se arată în mesajul timișorenilor.

Riders Lounge va fi locația care va adăposti Bun Burger în această iarnă.

Construit de rideri pentru rideri  

Nation Spot Platou Snowpark a fost construit în luna februarie a anului 2018, ca inițiativă a unui grup de snowboarderi și schiori din stațiunea Straja Hunedoara, din dorința de a practica sărituri și de a își dezvolta ablilitațile pe schi și snowboard, într-un mediu sigur si bine organizat, acasă. Astfel a fost începută colaborarea cu Partia Platoul Soarelui care a pus la dispoziție spațiul necesar amplasării și construirii elementelor din snowpark.  Un element unic în stațiunile de schi și snowboard din România este salteaua de Big Air oferită de Straja Extreme Park.

”Școala de snowboard Boarding Nation Straja din județul  Hunedoara a pornit din credința că muntele este o școală bună pentru orice om. Pentru că am crescut langă el și ii cunoaștem toate cărările, ne-am hotărât să readucem în prezent taberele de snowboard, iar prin intermediul acestora să impărtășim cât mai multe dintre frumusețile naturii. Ne-am unit în anul 2017, fiecare dintre colegi având rădăcini bine înfipte în ceea ce privește snowboarding-ul. Plecând de la tehnica de predare, controlul, siguranța și evoluția sportului până la comunitate, lifestyle și atitudinea unui bun iubitor al muntelui, instructorii noștri și-au propus ca scop transmiterea pasiunii lor tuturor celor interesați să iși petreacă o vacanță inedită ăîn stațiunea montană Straja. Alături de noi, elevii învață să respecte și să protejeze natura, să se ajute reciproc, să comunice eficient, să-și depășească limitele și să se bucure în siguranță de clipele simple, dar atât de frumoase pe care snowboarding-ul ni le oferă pe munte în fiecare zi” arată organizatorii.

Impactul NSP asupra întregii comunități locale de iubitori ai sporturilor de iarnă a fost extrem de pozitiv, mulți dintre aceștia fiind deja deschiși și dornici să experimenteze o doză mai ridicată de adrenalină și diversitate în România.

Iar sezonul 2021-2022 se anunță plin de evenimente și surprise pentru toți.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share