Noile măsuri de relaxare care vor intra în vigoare în România începând cu 1 iulie - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Noile măsuri de relaxare care vor intra în vigoare în România începând cu 1 iulie

Premierul Florin Cîţu şi dr. Raed Arafat prezintă, joi, noile măsuri de relaxare care vor intra în vigoare în România începând din 1 iulie. Între altele, se vor putea organiza festivaluri cu 2.500 de participanţi, cu condiţia ca toate persoanele să fie vaccinate, testate sau să fi trecut recent prin infecţia cu SARS-CoV-2.

Noile reguli au fost decise în şedinţa de joi a Guvernului, după ce au fost propuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Concret, potrivit lui Florin Cîţu, unităţile de alimentaţie publică vor putea să funcţioneze cu program extins, mai precis de la 5 dimineaţa până la 2 noaptea, cluburile, discotecile şi barurile pot funcţiona până la capacitatea de 70%, cu condiţia ca toţi cei care intră să fie vaccinaţi anti-Covid, nunţile şi botezurile vor putea fi ţinute cu mai mulţi petrecăreţi, iar la evenimentele sportive se va putea folosi până la 50% din capacitatea sălilor pentru a primi spectatori.

IMAGINI INCREDIBILE! Proteste împotriva restricțiilor în Londra! Cea mai mare demonstrație de până acum

Principalele măsuri care vor intra în vigoare din 1 iulie: 

–    Activităţile culturale, artistice şi de divertisment vor putea fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, în condiţiile asigurării unei suprafeţe minime de 2 mp pentru fiecare persoană.

–    Este permisă participarea doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum şi pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital etc.).

–    Organizatorul poate decide organizarea şi desfăşurarea activităţii cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

–    Începând cu data de 01.07.2021, se propune creşterea numărului de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii ce pot circula în grupuri pietonale de la 8 persoane la 10 persoane.

–    Organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) va fi permisă, începând cu data de 01.07.2021, cu participarea a maximum 150 de persoane în spaţii deschise, sau cu participarea a maximum 100 de persoane în spaţii închise, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi sunt respectate măsurile de protecţie sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluşi copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

–    Organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

–    Desfăşurarea activităţii operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spaţii închise va fi permisă cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi sub condiţia ca însoţitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARSCoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfăşurării activităţii).

–    Organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

–    Participarea leste permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum şi pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfăşurării evenimentului).

–    Organizatorul poate decide organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

–    Activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise, în domeniul sălilor de sport/fitness, va fi permisă începând cu data de 01.07.2021 cu participarea publicului până la capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măştii de protecţie şi cu asigurarea unei suprafeţe de 7 mp/persoană.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share